Recenzie "Nausicaa on the Valley of The Wind"

Iarna trecuta am scris despre de ce sa va uitati la filmele lui Hayao Miyazaki unde am pomenit de cateva dintre cele mai bune filme de animatie ale lui, printre care si "Spirited Away". In aceasta postare doresc sa scriu despre un film care cu toate ca a fost facut in 1984, e de mare actualitate. Filmul se numeste "Nausicaa on the Valley of Wind" si poate fi vizionat online, il recomand in japoneza. Protagonista este Nausicaa, o printesa din Valea Vantului care lupta pentru a-si salva casa si planeta. Din cauza ignorantei oamenilor si a distrugerii naturii, majoritatea plantelor sanatoase au murit, in locul lor crescand plante otravitoare care "nasc" spori toxici, insecte gigantice si Marea Decaderii, o intindere imensa de toxine si substante create din plante moarte, care distruge totul in jurul ei. Nausicaa si cei cativa oameni care au reusit sa ramana in comunitati inca nedistruse trebuie sa se lupte in fiecare zi pentru a gasi o solutie la aceasta problema. Indiferent cat de drastica ar fi solutia, ei trebuie sa invete sa convietuiasca cu tot felul de creaturi ciudate, precum Ohmi, insecte sacre de cativa metrii care isi schimba culoare ochilor in functie de starea de spirit. Pe parcursul filmului se poate recunoaste motivul ecologistului, pe care Miyazaki l-a exploatat in alte cateva filme, acesta avand o parere puternica in ceea ce priveste salvarea naturii.

  Nu doresc sa va spun mai multe despre poveste deoarece vreau sa descoperiti pe cont propriu. Intregul film este un exemplu de etica iar morala acestuia ne priveste pe toti cei care am putea face ceva sa schimbam soarta planetei noastre si refuzam sa o facem, aducand diferite scuze. Cu toate ca este doar un personaj fictional, Nausicaa reprezinta majoritatea persoanelor care "se lupta cu morile de vant", in sensul ca incercand sa protejeze natura, sa nu omoare insectele si sa se lupte cu cei care sunt contra scopului ei, fara a recurge la metode violente (cu toate ca nu reuseste intotdeauna), face anumite sacrificii si de multe ori isi pune propria viata in pericol. Din fericire, situtatia noastra inca nu se aseamana cu cea a Nausicai insa multiplele asemanari consider ca ar trebui sa ne dea de gandit. 

Un alt element extrem de important in film il constituie persoanele cu care ajunge sa se lupte Nausicaa: fac parte dintr-un regat indepartat si cu toate ca au acelasi scop, acela de a-si salva planeta, acestia decid sa o faca intr-o maniera violenta, alegand calea distrugerii in loc sa accepte solutiile pasnice. Intregul film ne tine in suspans deoarece nu putem sti care solutie este cea potrivita si cu toate ca unii aleg o rezolvare extrema, motivele lor pot fi intelese, acest lucru creand o stare de confuzie in randul privitorilor. 

Ca intotdeauna, Miyazaki si echipa sa fac ca actiunea sa curga foarte usor, avand atentie la detalii, modul de miscare a personajelor, expresia fetei, tonalitatea vocii si bineinteles, cel mai important lucru, caracterul demn si puternic al personajului principal. Hayao Miyazaki a declarat intr-un interviu ca eroinele lui sunt personaje cu un caracter puternic care se pot descurca singure si nu au nevoie de un salvator, iar acest lucru cred ca se poate vedea foarte clar nu doar in "Spirited Away" si "Princess Mononoke", ci in special in Nausicaa.

Din punct de vedere al animatiei, Miyazaki uimeste din nou prin maiestria cu care ilustreaza pamantul miscandu-se, modul in care utilizeaza culorile pentru a invoca o stare de liniste sau de spaima, scenele detaliate si in special fiintele ciudate pe care le creaza, care par scoase dintr-un S.F.

Recomand cu caldura acest film, nu doar pentru placerea vizionarii acestuia ci si pentru a intelege mai bine situatia in care ne aflam si atitudinea pe care ar trebui sa o avem in fata problemelor mediului inconjurator.

About "Creatures such as we"

     I have decided to start a series of blog posts in English related to certain games, websites and maybe even apps that are not so popular, but totally deserve to be. On this blog I've written about photographers, book authors and movies directors in Romanian, but I decided some change would guarantee a much larger public. 

     The game I want to talk about today is "Creatures such as we", an interractive novel writen by Lynnea Glasser and produced by Choice of Games. In this story you will have two stories: the one of a guide on a space platform, and the one of a video game character. At first you will be introduced in the story through your video game character and their friend, Elegy. While playing the videogame, you will face a series of (unwanted) decisions, such as the way of attacking, your relationship to Elegy and your own beliefs. The character in "Creatures such as we" is frustrated because of the ending of her videogame and wonders if it could have been different. While asking herself these questions, she meets the designers  aka the people who made "Creatures" possible. From this point you can chose if you want to be friendly with them or professional,  you can develop a strong romantinc relationship with one of them or just be friends, you will have extremly interesting conversations with members of the group, with questions concerning the meaning of art, the afterlife, what death truly is,  fake food, artificial life and so on and you will discover more about your character, the video game character and Elegy and even yourself. You have the possiblity of playing the game all over again when it's over and chosing someone else to get close to, so you will notice the difference between the characters and their way of thinking. My personal favourites are James and Ren so I recommand you to talk to them if you are into philosophic conversations. 

      I loved this game because altough it lacked image, it pictured the most beautiful landscapes and emotions and it made me see many things in a different manner. I found it very interesting how the author used the video game's character to explain the guide's personality and choices, showing us how much we can learn about how a person thinks through their likes, interests, and way of aproaching a problem. While playing "Creatures such as we" I found myself in space, living my character's life, facing my character's problems and asking myself if I am a character myself. It is a highly interesting, philosphical, different game and I think everyone who enjoys daydreaming, having deep conversations and analyzing situations and ideas, should play it at least once. 

You can find a PC version here or you can download it on google play apps. 

Have a wonderful journey and please share this post to promote the game more :) 

Hide, don't hide

There will come a day when they will crawl
from under beneath your bed
from under beneath your pores
from under, beneath your deepest, darkest secrets

You'll want to hang by the moon, to feel safe
but you will see them from the window of your soul
you'll see their eyes, their teeth, their hands, their empty hearts
you'll see their minds and what they left behind

There's nowhere you can hide, they'll find you
even if you're dead, or dying
even if you try to forget your existence
even if you're burning in or flying

They'll catch you with their claws, they'll rip you apart
you'll forget everything you've ever lived,
you'll forget your toughts and who you are
you'll forget love and only pain will remain

Run away, run as fast as you can!
Run to the end of the World
Run to the end of the Sun
Run to the end of your Life

The black ground will protect you
the water in wich you drawn will hide your traces
sleep now, in sleep they can't catch you
they will catch you... your deepest, darkest toughts.

Penelope on the Boredom Bridge

Farewell poetry

Penelope e la marginea plictiselii.

Mainile ei inconjoara soarele, prinzandu-l in palmele sale acum rosiatice si aruncandu-l inapoi in departari. Vazduhul se invarte, lumina ii intra in pupile, micsorandu-le, ingalbenindu-le, orbindu-le. Inima tremura iar tricoul creaza miscari bruste, ca o toba care bate ritmic, sincronizata cu un dans mut. Galben, rosu, oranj, lumina inunda camera stramta si mult prea aglomerata, adapostindu-se in incretiturile cartilor prafuite, batand la geamul vitrinei verzui, poate - poate ii va deschide cineva. 

Mainile ei danseaza in aer, il absoarbe in suflet, se ineaca cu el, vrea sa il tina captiv inauntrul plaminilor ei, poate asa va simti ca traieste. Oasele trosnesc iar pardoseala scartaie, toata casa canta cu ea si Penelope danseaza. Penelope la marginea plictiselii, Penelope anxioasa, Penelope plangand, Penelope tinandu-si genunchii in maini in timp ce lumina rosie ii coloreaza acum parul. Umbrele incep incetul cu incetul sa isi faca iarasi loc in camera prea stramta, prafuita. Nimic nu mai e scaldat in lumina dar ea continua sa priveasca inainte, poate - poate soarele se va razgandi si va veni din nou sa danseze cu ea.

Mainile ei apuca rama ferestrei cu vopsea scorojita, indreapta geamul cu sticla subtire, respira aerul rece al orasului. Felinare, reflectii in balti, clanxoane disperate,oameni grabiti, zgomot, zgomot, zgomot! Penelope isi trece mainile prin par, o suvita ii cade incet pe podea, apoi alta. Penelope e la marginea oboselii, talpile ei reci pe rama de lemn, aschiile din piele, zgomotul...

Mainile ei reci pe trotuarul inca umed, parul rosu, zambetul de pe buze, ochii privind in gol. 

Penelope...

Trei regizori de top care trebuie urmariti

In ultima vreme pasiunea mea pentru filme a crescut din ce in ce mai mult si in timp ce cautam noi moduri de a-mi antrena imaginatia am descoperit ( si redescoperit) cativa regizori fantastici ale caror filme trebuie cu siguranta urmarite!

(Sunt trecuti in ordinea preferintei personale, nu in ordinea importantei lor in cinematografie)


1.Thomas Vinterberg

Thomas este un regizor danez care si-a inceput cariera la o varsta frageda si a avut un succes incomensurabil cu filmul "Festen" ("The celebration"). Acesta impreuna cu regizorul Lars von Trier au format miscarea Dogme care a fost creeata ca o forma de revolta fata de modul in care se faceau filmele in acea perioada. Ei sustineau ca un film trebuie sa fie perceput ca ceva real, nu ca o iluzie astfel creeand in set de reguli dupa care sa se formeze. Unele dintre aceste reguli sunt neutilizarea luminilor artificale si a recuzitei, locatiile nu trebuie schimbate, camera trebuie sa fie tinuta in mana, filtrele nu sunt acceptabile, etc. Mai multe despre aceasta miscare puteti citi aici.
Bineinteles, regulile sunt facute pentru a fi incalcate si se pare ca pe aceasta premisa au mers si cei doi regizori in momentul in care au incalcat unele din propriile lor reguli. Totusi, puteti observa multe elemente ale acestei miscari in "Festen", mai ales analizand modul in care sunt filmate cadrele. Regizorul a mentionat ca in momentul filmarilor s-a lucrat cu o camera de calitate joasa, o camera mica pe care cameramanul o tinea intr-o singura mana pentru a fi capabil de a patrunde in lumea personajelor. Fata de alte filme in care actorii sunt inconjurati de o intreaga echipa de filmare si totul se petrece intr-un cadru restrans, de aceasta data echipa era cea inconjurata de personaje, simtindu-se ca niste spectatori.
Temele cele mai abordate de Thomas sunt cele sociale, de la consumul de droguri si abuzul sexual al copiilor pana la tragedii in familie, totul invaluit intr-o latura psihologica, misterioasa si uneori chiar umoristica.

2.Tim Burton

Este imposibil sa scriu o recenzie despre cei mai buni regizori fara a-l mentiona pe Tim Burton, un adevarat artist al goticului. Fie ca vizualizam un film de animatie cu cadre atent desenate si alese de catre artist, fie ca vedem un film cu personaje reale, Tim Burton reuseste sa ne introduca in lumea fanteziei insa intr-o latura intunecata a acesteia. Cu filme precum "Edward Scissorhands", "Alice through the looking glass", "The nightmare before Christmas", "Sweeny Todd", acesta isi alege o gama variata de subiecte pe care le trateaza in tehnici diferite, parand ca de fiecare data incearca sa se depaseasca pe sine insusi.
Colaborarea acestuia cu actorii Johnny Depp si Helena Boham Carter asigura ca orice film al acestui fantastic regizor va fi o capodopera.

scena din "Big eyes"

 3.Quentin Tarantino

Cu totii suntem familiarizati cu filmele lui Quentin Tarantino, fie ca le-am descoperit cand eram mici si inca se dadeau filme bune la televizor, prin productii cum ar fi "Kill Bill", fie ca le-am descoperit mai tarziu cand ne-am maturizat si am inceput sa intelegem substraturile filmelor sale.
E limpede de inteles ca acest talentat regizor are o pasiune pentru filmele dinamice pline de actiune insa totodata avand o insemnatate mai profunda decat par a avea la prima vedere. Interesant de urmarit in filmele acestuia e modul in care abordeaza diferite teme care aparent nu au niciun numitor comun, reusind insa sa "isi puna amprenta" pe fiecare din ele, fie prin soundtrack-ul atent selectionat, fie prin alegerea personajelor sau finalurile neasteptate.
Quentin Tarantino este cu siguranta unul dintre cei mai mari regizori ai epocii moderne, acest lucru fiind sustinut si de premiile "Best original screenplay" si "Best director" castigat in cadrul a numeroase festivaluri.

De ce ar trebui sa va uitati la filmele lui Hayao Miyazaki

Hayao Miyazaki este un producator, regizor, scenarist, animator si artist manga din Japonia, cunoscut in intreaga lume pentru filmele de animatie pe care le-a produs in cadrul Studio Ghibli. Acesta a castigat nenumarate premii prestigioase, fiind primul realizator de filme animate din Japonia care a primit premiul Person of Cultural Merit, impreuna cu Academy Honorary Award ( este de asemenea al IV-lea creator de animatie din lume care a primit aceasta onoare). In anul 2014 a intrat in Science Fiction and Fantasy Hall of Fame, iar in 2004 a primit the Golden Lion in cadrul unui festival din Venetia, pentru contributia extraordinara adusa filmului, pe perioada carierei sale.

Poate ca v-am starnit putin interesul acum, insa nu acestea sunt motivele pentru care ar trebui sa va uitati la filele lui Miyazaki. In primul rand, trebuie sa mentionez ca orice artist vizual, orice persoana pasionata de film (mai ales cei care se ocupa de asta!), orice om pasionat de filmele de fantezie si sci-fi, sau care pur si simplu vrea sa se uite la ceva extraordinar intr-o sambata seara, ar trebui sa vada macar un film de-a lui Miyazaki o data in viata.
 Abordand teme precum visele eroilor sai, gandurile lor cele mai intime, temerile cele mai profunde si dorintele cele mai aprige, animatiile acestuia sunt un rollercoster de emotii, de la extaz, la teama, de la veselie, la tristete si surpriza.
Hayao Miyazaki nu face filme doar pentru o anumite categorie de varsta, cu toate ca se inspira mult din caracterele copiilor pe care ii crede mult mai inteligenti decat par. In timp ce a lucrat la Spirited Away, acesta a declarat ca a urmarit personalitatea fetitei de 10 ani a prietenului sau iar de fiecare data cand creaza un nou personaj, se asigura ca lucrurile pe care acesta le realizeaza le-ar putea realiza un copil in viata reala. Zborul pare a fi un laitmotiv in creatia acestui talentat artist, intrucat in aproape toate filmele create de el exista personaje care isi iau zborul sau care sunt foarte preocupate de zbor. Din punct de vedere al stilului abordat, filmele lui sunt majoritar fanteziste, uneori chiar suprarealiste. Cu personaje care se transforma in creaturi inexistente, lumi supranaturale in care predomina magia si legatura puternica dintre om si natura, teme istorice, sociale, politice, Miyazaki creaza o gama vasta filme in care oricine se poate regasi.
Motivul pentru care ma atrage atat de mult opera acestuia este importanta pe care o da detaliilor. El nu considera ca dinamismul este cheia pentru a face o animatie reusita, ci momentele de liniste si de relaxare. In Spirited Away, observam momentul in care Chihiro, personajul principal, isi ia in picioare incaltarile dar trebuie sa bata cu piciorul de podea ca sa ii incapa bine. Un alt moment este acela in care trebuie sa coboare niste scari periculoase si de teama, se aseaza pe fiecare treapta in parte pana cand acestea se rup si ea aproape se prabuseste. In The wind rises, chiar la inceputul filmului Jiro deschide ochii si priveste catre plasa de care era inconjurat. In mod normal, ne asteptam ca imaginea sa se clarifice dupa ce acesta deschide ochii in totalitate, dar nu se intampla niciodata asta deoarece Jiro are o problema de vedere. Exemplele sunt foarte mult, Hayao Miyazaki fiind mereu extrem de atent la detalii, la modul in care cade fiecare umbra, la expresiile personajelor lui in functie de situatie, la fiecare reflexie din cadrul pe care il deseneaza. Mai jos o sa prezint cele trei filme pe care le-am vazut pana acum si care mie personal mi s-au parut foarte diferite unul fata de altul.


1. Spirited Away

    

Chihiro si No face in drum spre a 6-a statie

 Spirited Away este dupa parerea multora, cel ma bun film de animatie facut vreodata de Miyazaki. L-am listat primul nu din acest motiv, ci pentru ca pe acesta l-am vazut prima data. 

Eroina principala este Chihiro, o fetita de 10 ani ai carei parinti se muta intr-un alt oras, insa ajung sa se piarda intr-o padure in care gasesc un tunel. Manati de curiozitate, acestia decid sa exploreze tunelul si se trezesc "de partea cealalta", intr-o lume a spiritelor in care toate creaturile sunt foarte ocupate, care si-au creat propria societate si propriul sistem de valori. Aici rolurile sunt foarte bine stabilite, iar singura speranta a lui Chirio de a nu fi ucisa sau transformata intr-un porc, este de a-si gasi o slujba, Spun transformata in porc deoarece asta au patit parintii ei cand au mancat cu lacomie mancarea pe care au gasit-o in lumea supranaturala. 

Deoarece doreste sa isi salveze parintii si sa isi recapete viata, micuta fata, ajutata de Haku, un zeul al raului, Kamaji, si Lin, trebuie sa se adapteze la viata stranie din care face parte fara sa vrea si isi gaseste de lucru la o baie comuna. Bineinteles, nu totul este atat de simplu. Yabata, cea mai importanta fiinta din tot taramul, fura nunele celor cu care face contracte iar acestia ajung sa isi uite viata si cine sunt cu adevarat. Totusi, in afara de a-si salva parintii si pe sine,ajunge in final sa se implice si in soarta prietenului ei, Haku, si a lui No Face, un spirit cu un apetit inspaimantator. 

interiorul camerelor lui Yabba

Chihiro si No Face iau china alaturi de sora geamana a lui Yabba

Chihiro si Haku 

2. Howl's moving castle

Castelul lui Howl

Al doilea film pe care l-am vazut, Howl's moving castle cred sincer ca este unul din cele mai creative, cele mai frumoase si cele mai interesante filme vazute vreodata. 

Eroina principala, Sophie, este transformata de Witch of the Wastes intr-o femeie batrana, dupa ce aceasta a vazut-o in preajma lui Howl, un vrajitor foarte puternic care este in slujba regelui, dar nu poate spune nimanui despre vraja. Ajutata de o sperietoare de ciori sub o vraja puternica, aceasta ajunge in castelul umblator a lui Howl unde ii intalneste pe demonul focului, Calcifer (care e foarte dragalas, contrar numelui ^^) si pe Markl, un copil care se ocupa de corespondenta si clientii vrajitorului. Sophie se adapteaza repede si sub pretexetul ca e noua menajera a castelului, ajunge sa se apropie foarte mult de cei doi si de Howl. Actiunea se petrece in timpul razboilului, Howl fiind mai mereu plecat pentru a se lupta cu inimacii, trebuie sa se transforme in pasare, un "dar" pe care l-a primit cand a facut un contract cu Calcifer, in schimbul inimii lui. Cei patru trec prin experiente fenomenale pe tot parcursul filmului, fiecare dintre ei dorindu-si cate ceva: Sophie doreste sa isi recapete forma, Howl doreste ca razboiul sa se opreasca, Calcifer doreste sa se elibereze de contract iar Vrajitoarea (care va aparea mai tarziu) doreste inima lui Howl. Un alt lucru demn de mentionat este ca cei patru se misca intr-un castel animat de puterea magica a lui Calcifer. Acesta are abilitatea de teleportare si de camuflare, adaugand un plus de mister infatisarii lui deja curioasa. 

Filmul este realizat dupa cartea lui Diana Wynne Jones.

Sophie stand langa patul lui Howl

Visul lui Sophie

Sophie si Howl sub atac 

Howl transformat in pasare, o protejeaza pe Sophie

3. The wind rises

The wind rises este un film biografic si istoric facut de Miyazaki, si ultimul pe care l-a realizat. Acesta este despre viata si viziunea lui Jiro Horikoshi care a realizat modelul avionului de lupta "Zero" in timpul Al Doilea Razboi Mondial. 

Tanarul Jiro viseaza permanent ca va ajunge sa creeze cel mai frumos avion, inspirat de Battista Caproni, un inginer aeronautic italian. Acesta studiaza zborul si munceste atat de mult incat este remarcat de superiorii lui si trimis in Germania, sa studieze tehnologia acestora, pentru a ajuta compania sa progreseze. Inainte cu cinci ani ca Jiro sa lucreze ca inginer de zbor, in timpul unui cutremur, o ajuta pe o femeie care si-a rupt piciorul in tren, slujitoare a femeii care ii prinsese palaria in timpul calatoriei. Ca o coincidenta, acestia ajung sa se intalneasca mai tarziu, cand Jiro ii prinde umbrela femeii, in timp ce aceasta picta pe un deal. Recunoscandu-se, acestia ajung sa isi marturiseasca dragostea unul pentru altul, in timp, si ajung sa se casatoreasca. Jiro insa trebuie sa isi indeplineasca visul si sa aduca un design inovator, si nu reuseste sa ramana in preajma sotiei sale atat cat ar trebui, nereusind sa prinda cele mai importante momente din viata lor. 

 The wind rises a fost foarte controversat deaorece Jiro Horikoshi a creat nave de razboi, iar multe persoane considera ca nu merita un astfel de film. Intrebat de ce l-a creat, Miyazaki a raspuns deoarece considera ca Zero este un lucru cu care Japonia se poate intr-adevar mandri. Oricum, fiind un pacifist, acesta se axeaza pe minunatul proces al creatiei si al ideilor, nu pe cel al luptei.

*Rezumatul e in linii foarte mari, sunt foarte multe lucruri interesante pe care le omit acum din cauza ca mi-e teama sa nu dau spoil fara sa vreau, 

Un baiat german este fugarit de multi barbati (Un alt exemplu de detaliu bine gandit!)

Jiro si mentorul sau, in visele sale. 

Jiro si prietenul sau studiind un nou design

Casatoria cu Nahoko

Nahoko si Jiro se recunosc

In toate cele trei filme am observat un element comun foarte importat: spiritul de sacrificiu, in special din partea personajului feminin. Personajul masculin este cel care merge "cu capul inainte" si face greseli sau are cumva de suferit, iar personajul feminin se imbarbateaza si il ajuta, sacrificand ceva. Uneori risca isi schimba prioritatile, ca in Spirited Away, alteori risca sa nu isi mai indeplineasca niciodata dorinta, precum in Howl's moving castle, alteori isi pune in pericol chiar sanatatea si viata. Din punct de vedere personal, consider ca e minunat modul in care Miyazaki isi construieste caracterele, modul in care le da viata si in care le aduce cat mai aproape de realitate, cu toate ca ele traiesc intr-o lume fantezista.

In concluzie, uitati-va la filmele lui Miyazaki. Fie pentru dragostea pentru detalii, fie pentru povestea foarte complexa sau personajele interesante. Daca ati reusit sa vedeti macar unul, lasati-mi o parere.

Vizionare placuta!

P,S.: Am realizat ca am vazut si My neighbour Totoro, dar e deja dimineata si prea tarziu sa mai completez. In linii mari, e cel mai indragit film pentru copii creat de Miyazaki, Totoro fiind personajul favorit al multora. Poate ca intr-o zi o sa scriu o recenzie separat numai despre Totoro ^^

Recenzie "Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerianj", de Haruki Murakami

"Annees de pelerinage - I.Suisse 8. Le mal du pays" (Lazar Breman)

Tocmai am terminat de citit aceasta carte si in timp ce Liszt ma poarta pe meleagurile indepartate ale Elvetiei, gandurile imi cutreiera peste lacurile din Finlanda, in bucataria in care Eri si Tsukuru au ramas prinsi in timp, minute in sir, incalciti in propria durere.

Spre deosebire de celelalte romane ale lui Murakami, "Tsukuru Tazaki..." nu are nimic supra- realist, nimic fantezist, contrat modului in care ne-a obisnuit. As putea cu usurinta sa numesc romanul un roman psihologic, poate chiar un buildungsroman, daca stam sa urmarim toate schimbarile prin care a trecut Tsukuru. Inca de cand s-a aflat "la usa mortii, privind in prapastie", pana la cei 36 de ani ai sai, personajul principal a trecut prin schimbari majore, atat fizice, cat si psihice.

Romanul se poate rezuma astfel: cinci prieteni din Nagoya, un oras mic din Japonia, formeaza un grup care traieste in armonie perfecta. Fiind constienti ca astfel de legaturi se creaza extrem de rar, isi dedica intreaga existenta mentinerii echilibrului, chiar daca asta inseamna sa isi infraneze anumite sentimente sau comportamente. In cele din urma grupul se destrama cand, fara nicio avertizare, Tsukuru Tazaki "cel fara de culoare" este dat afara din grup. 16 ani mai tarziu acesta isi aminteste rana adanca ce inca mai salasuia in sufletul sau si inmanat de iubita si sfatuitoarea sa, se hotaraste sa reporneasca pe urmele trecutului in cautarea motivului pentru care a fost gonit din grup.

Bineinteles, rezumatul este prea simplist pentru cat de complexa este povestea in realitate. Daca ati mai citit Murakami, stiti ca niciodata nu urmareste un singur fir narativ. Totusi, spre deosebire de romanele anterioare (cel putin 5 dintre ele, pe care am avut ocazia sa le citesc :D) apar personaje care nu raman cu Tsukuru pana la final. As putea spune ca uneori actiunile sau gandurile personajelor sunt total intamplatoare si ajung de la inot la o poveste stranie petrecuta in muntii Japoniei acum 20 de ani, la muzica lui Liszt si la cat de importante sunt garile cu adevarat. Din fericire, Murakami este un maestru in arta scrisului, reusind sa inter - conecteze toate aceste ganduri si sa le dea stralucire, viata, ca si cand ai adauga ultimele condimente cand gatesti, dandu-i un plus de gust mancarii.

Nu stiu nici acum daca romanul lui Murakami este sau nu unul trist. Subiectul abordat este deceptionant si sunt sigura ca multi cititori vor putea sa se regaseasca in sentimentele lui Tsukuru vis - a -vis de pierderea prietenilor. Totusi, Tsukuru niciodata nu isi pierde cumpatul cu adevarat iar prietenii sai,* Alabastru, Rosu si Neagra (dupa traducerea "minunata" care editorii au simtit ca ar fi necesara) isi gasesc in cele din urma rostul in viata si trec peste evenimentele petrecute acum 16 ani. Peisajele sunt minutios descrise, astfel incat cititorul chiar se simte transpus intr-o gara din Tokyo, pe malul unui lac din Finlanda sau intr-o dupa- amiaza rece de primavara in muntii Japoniei.

La fereastra, perdelele albe de dantela fosneau in bataia vantului, iar mica barca clatinata de valuri se izbea de ponton. In padure, pasarile isi invatau puii sa ciripeasca. Parul lui Eri mirosea a citrice de la sampon. Avea sanii moi si in ei simteai consistenta densa a vietii, ca intr-o recolta bogata. Batranul nabadios ii aratase drumul si scuipase cu putere in iarba. Cainele daduse fericit din coada si sarise in spatele Renault- ului, Zabovind printre amintirile acestea, ii revenise durerea din piept.

Pe parcursul cartii putem observa clar rolul pe care il au fiercare dintre personaje : cei patru prieteni sunt fiecare o alta latura a lui Tsukuru, intalnirea cu ei, faptul ca a stat impreuna cu ei ii dirijeaza viata intr-un anumit fel. Cand el are curajul de a merge in Tokyo, de a face pasul pe care nimeni nu a avut curajul sa il faca, armonia se rupe si incetul cu incetul "piaza rea", numita astfel de Eri, se asterne peste grupul lor. 

Haida, colegul lui de facultate si de inot e cel care reuseste sa umple golul lasat de ruptura aceasta. Un personaj misterios, cu un zambet mereu atragator, lasand in urma lui doar discurile lui Liszt de care Tsukuru e atat de legat, acesta il scoate din noroiul in care se cufundase.

Sara - probabil cel mai important personaj din viata lui Tsukuru, este persoana fara de care acesta nu ar fi avut niciodata curajul sa se redescopere si ca caute adevarul. Il ajuta mereu cand are nevoie de el, detasata, calma, echilibrata. In cele din urma, ramane intrebarea cea mare: va fi Sara alaturi de el pana la final? 

In cele din urma, consider ca cea mai interesanta din tot romanul este modul in care Tsukuru isi gaseste propria personalitate. Considerand initial ca este un om care se bazeaza doar pe logica, ca este precum un" vas fara continut, parasit de toti din pricina golului sau launtric", acesta descopera ca in realitate este apreciat pentru personalitatea sa radianta, ca el era cel din pricina caruia grupul inca mai ramanea strans. Isi da seama ca in realitate se bazeaza pe intuitie mai mult decat a crezut si comparativ cu inceputul romanului in care facea doar lucruri monotone, iubind rutina, spre final are curajul a-si urma impulsul si a pleca in Finlanda.

In concluzie, romanul este unul foarte complex, cu multe subiecte abordate, multe tematici, de la existenta lui Dumnezeu, a Raiului si a Iadului, a vietii de dupa moarte, pana la legaturile dintre oameni, si depasirea propriei conditii. Exista mult mister, exista crime si probleme neelucidate, dar cel mai important -exista introspectie. 

"Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj" e genul de roman care va face cititorii sa se intrebe continuu ce ar fi facut ei daca erau in locul unuia din cei patru prieteni, ce ar face daca ar fi in situatia lui Tsukuru, cum ar rezolva problema si cum se vor comporta cand va veni momentul in care vor trece prin ce a trecut acesta.

_________________________________________________________________________________

* fiecare dintre cei patru aveau cate o culoare in nume:

Kei Akamatsu (Aka = rosu)

Yoshio Omi (Ao, citit O = albastru)

Yuzuki Shirane (shiro = alb)

Eri Kurono (Kuro = negru)

Tsukuru era singurul al carui nume insemna "a face"

Eu va doresc lectura placuta si daca ati citit cartea va rog sa imi lasati o opinie in comentarii. De acelasi autor va recomand si "La capatul lumii si in tara aspra a minunilor", "Kafka pe malul marii", "In noapte", "Padurea Norvegiana"si "Dans, dans, dans". Dar cam tot ce a scris Murakami e sublim!