Wednesday, 10 July 2019

The invitation

WARNING: Do not read if you are too sensitive, empathic or easily influenced. 


A dark alley and a flickering street light - the perfect decor for a noir crime movie. You walk slowly on the sidewalk, dressed in your beautiful yellow dress, thinking about the wonderful evening you had. In your hand, you have the flowers you received for your success - a bouquet of bright red roses. Your eyes inspect the note on them and you give a wide smile which lingers for a while on your lips, before you turn serious again.
You think about the small argument you had that night but your attention is soon diverted to a noise you heard close to you.
Your boots make loud noises on the pavement as you step and you breath fast. You notice the strong pain in your ankles, did you start walking too fast?

Suddenly, you take the corner and you look back. You can feel someone behind you but you don't see any silhouette. You start slowly digging your nails in the palm of your hand and you bite your lips, worried. 'Calm down, there's none ', you tell yourself, as the feeling that you're being watched sinks in deeper. You force your now frozen body to move and you feel how your feet are getting heavier. It's the middle of July bur your skin is cold, you're shivering. As you're starting to walk again, you feel your pulse slowing down. The house you live in is close - by, surely you'll be safer there, you tell yourself.
Your pupils dilate and your eyebrows furrow, then you feel a hand on your shoulder. It feels like burning, in contact with your ice - cold skin and its grip is tight. Your heart is beating in your ears and you don't dare look behind you. You close your eyes, old your breath and let yourself in the hands of fate, paralyzed.
Sharp nails start clawing at your arms and neck, making their way to your elbows, leaving marks in the flesh. You don't know if it's because of the pain you're feeling or the blurriness of your mind but tears start running down your cheeks. Your sight gets hazy, you wish you could move or say something but it feels as if your body is not your own. Someone is grabbing your hair and pulling it strongly, it's biting your hands and slapping your face! A sharp pain in your breasts and a deep scratch on your belly... the tears dry on your face. Suddenly, you feel a strong hand behind your head, pushing it down. The first time, there is just immense pain. The second time, blood runs down your eyes, nose and chin. The third, there is just darkness...

You knew it would happen, you felt it in your gut before you left the restaurant. Those chills on your hands were warning you but you chose to ignore them. You thought that since it was a good day, it won't end up in disaster again. You were invited over by a friend but you decided to go home to rest, unaccompanied, even if you knew you can't be left alone.
You felt confident tonight and now you're laying on the sidewalk, your pretty dress torn, the beautiful roses tossed aside and stepped on. Your hair - the one you cut a month ago, in desperation - covers your bleeding forehead.
Someone will find you soon and they will call the police, trying to find the culprit but you know there isn't ever any culprit. There's just you, just your intrusive thoughts making you hate yourself, your hallucinations, your anxiety and self - destruction.
Soon, you will get well again and you'll start over, smiling, laughing, receiving awards and seeming fine. You'll be surrounded by friends and family, until one evening when you will be all alone and it will start all over again.
All it takes is one disappointment, one argument, one negative feeling in an otherwise perfect day and it starts again.
You should have accepted the invitation...

Monday, 19 June 2017

The 13th month

The sand burned under her feet as she walked slowly across the light - coloured beach. It felt good to feel something other than cold in such a long time, although it felt as if walking on burning coals. She didn't know if it was just her imagination or not but she could hear the skin of her feet sizzling under her weight. Suddenly, the landscape changed and this time she saw huge stones in front of her, coloured in beautiful shades of grey and black or pale reds and beiges. She walked on them, feeling their sharp edges almost cutting the flesh of her fingers. The sea slowly came towards her, wetting the rocks and cooling her, giving her the long desired peace. 
          The sea... what a great, marvellous entity appeared before her! What a great gift of Life that was, how it fascinated her! With her clear, blue-green, waves and the wonderful sound they made when they kissed the land, with the gifts she brought every morning - seashells, algae and the sunset reflecting on her infinite waters, how could anyone not love her, adore her? She remembered the first time she saw the Great Sea: she was nothing but a Primordial, with no knowledge of what life truly is like. She had awoken on the burning heat of the 13th month, the warmest of them all, the light blazing in her eyes, blinding her. She touched the sand with the palms of her hands and she sat, terrified by the scenery in front of her. The sound it made was abnormal, she had never heard something so loud before and the worst thing is that it surrounded her! She wanted to run away but the sound was still there and so was the heat. Somehow, no matter how far away she wanted to go, she went closer and closer to the water instead. She suddenly remembered a familiar feeling, as if being sheltered in the arms of a protective being, as if being in a balloon, comfortable and safe. She remembered the water. She remembered the sensation of being inside the water, covered by the water, protected by it. She stopped. Her steps were small and cautious but her eyes were curious. She touched it and she felt scared, how could something that reminded her of such pleasant things be so cold?! She wanted to leave but something kept calling her until hours later, close to the sunset, she found herself submerged in the magic of the Great Sea, floating on its waves.
          They never told them about it back at the L.A.B. They never told them where they came from either, they were just products of the industry and that's all she needed to know. There was no point in telling them anyway, as soon as they'd turn 3rd cycle they would be slaughtered for parts anyway. It would have been just a couple more days until she would have become meat. For them it doesn't matter, they're not sentient beings, they're just meat. They're there to serve, to procreate and serve, forever. The L.A.B. never knew she escaped, she should have been sold close to the sea but they could never scan her so they threw her away on the beach, in the heat, as if she were already dead, waiting to rot.
          Now she's been walking for months, meeting others like her - sentient beings, beings with compassion. A Primordial. The first of her kind to escape and create something new, the first of her kind to oppose death.

          "The 3rd cycle passed months ago and I'm not dead. The Great Sea is so beautiful, my gift of love, my gift of life..."

Monday, 24 April 2017

Recommendations


I have been highly inspired by some of the youtubers I watch to create blog posts in which I recommend different things. Since I already wrote about music, books, movies and photographers but not in a recommendation kind of way, more in an analyzing kind of day, I tought it would be a good idea to have some monthly favourites which I could write about here, on the blog.

The first things I want to talk about are webcomics because I read them daily and I mostly use Tapas and Webtoons to do so. They both have mobile apps and the greatest thing is that Tapas also has a tipping service to support the creators you like, meaning that if you watch ads for a couple of minutes you gain virtual coins which you can tip to a certain creator and they gain real money out of it. :) 
Some of my favourite comics are these:

1.Winterwoods: it is inspired by the story of Frankenstein but it is transformed into something beautiful, romantic and very dramatic. Winter was found in the cold forest during the winter - hence the name - and he was experiemnted on by people who wanted to find the secret of his immortality. He was introduced into Jane's home, an aspiring writer who tought that Winter's story would bring her great success in the world of literature so she decided to let him live with her, just until he finished to tell his story. Meanwhile, Winter gradually becomes more human, things started to get complicated, new characters with intriguing stories appear and everything gets more and more beautiful. The art style is stunning so go ahead and check it out. 
*art by Van Ji


2.Oracle: another Webtoons webcomic, Oracle features Evelyn, a doctor from a little village whose life is turned upside - down when Magnus, an assasin, ex- magister finds her. Together they unveal their past, trying to explain the powers they have because in that world almost every person has some sort of magical ability and they all have a role. The story is very complex, from dramatic love stories, to mysteries, from a wonderful dark, dry humour to stories that will make you tear up. The art style is clear and beautiful and the characters' personalities will instantly charm you. 


3.A Matter of Life and Death: A beautiful webcomic from Tapas, among the first webcoomics that I have ever read and the one that convinced me to continue doing so. This is the story of two men: Life and Death. Both immortal gods, both created since the beginning of Time itself, both kinda gloomy. This story is also very complex, while reading it you find out about different universes, different gods and their powers and personalities (such as Love, Wisdom, Madness and so on.) and also about the complicated past and relationship that the two gods have. In that world, Death has to deal with those who need to die so he creates souls moths to prevent them for coming back. The only problem is that his "coworker", Life, cannot simply let him go with destroying what he created so acceptance comes hard. This is a beautiful, dramatic, charming love story with many things to offer. The art style is extremly unique and original and it seems to be getting better and better. WARNING: This features a love story between two men, so if you don't support this please do not read this webcomic - altough you'll be missing out a lot of awesome things. 



*art by Snipster


The next thing I want to recommend is Ello, an ad-free platform created only for artists, featuring illustrators, musicians, painters, photographers and so on, promoting art and conceptualism, giving artists wonderful opportunities of being published in the Not for Print magazine or having their work exhibited with NO submission fee, all in the form of contests. If you are an artist or you know someone who is, ask them to join Ello, it can either be done via invitation - and I can give some - or by simply signing up and waiting. When I first got to the site it was still on Beta so you had to wait for a while but not it might be easy to join. On Ello if you are good at what you do you can easily gain followers, collab with other artists and even have the possibility of being hired or hiring artists. 

*cover of the previous magazine, with the topic Censorship


The last thing is going to be something I discovered tonight and I really love. It was recommended by the youtuber La Madylene, which seems to have a great taste in music :D. Movie Brain have got some great songs which make you want to dream about far away lands, travel, laugh and enjoy a good summer's day. They are similar to Future Islands in a way, another band which I highly recommend.

Enjoy and let me know if you have tried any of these things and what you think about them! :)

Thursday, 15 December 2016

Recenzie "Nausicaa on the Valley of The Wind"


Iarna trecuta am scris despre de ce sa va uitati la filmele lui Hayao Miyazaki unde am pomenit de cateva dintre cele mai bune filme de animatie ale lui, printre care si "Spirited Away". In aceasta postare doresc sa scriu despre un film care cu toate ca a fost facut in 1984, e de mare actualitate. Filmul se numeste "Nausicaa on the Valley of Wind" si poate fi vizionat online, il recomand in japoneza. Protagonista este Nausicaa, o printesa din Valea Vantului care lupta pentru a-si salva casa si planeta. Din cauza ignorantei oamenilor si a distrugerii naturii, majoritatea plantelor sanatoase au murit, in locul lor crescand plante otravitoare care "nasc" spori toxici, insecte gigantice si Marea Decaderii, o intindere imensa de toxine si substante create din plante moarte, care distruge totul in jurul ei. Nausicaa si cei cativa oameni care au reusit sa ramana in comunitati inca nedistruse trebuie sa se lupte in fiecare zi pentru a gasi o solutie la aceasta problema. Indiferent cat de drastica ar fi solutia, ei trebuie sa invete sa convietuiasca cu tot felul de creaturi ciudate, precum Ohmi, insecte sacre de cativa metrii care isi schimba culoare ochilor in functie de starea de spirit. Pe parcursul filmului se poate recunoaste motivul ecologistului, pe care Miyazaki l-a exploatat in alte cateva filme, acesta avand o parere puternica in ceea ce priveste salvarea naturii.


  Nu doresc sa va spun mai multe despre poveste deoarece vreau sa descoperiti pe cont propriu. Intregul film este un exemplu de etica iar morala acestuia ne priveste pe toti cei care am putea face ceva sa schimbam soarta planetei noastre si refuzam sa o facem, aducand diferite scuze. Cu toate ca este doar un personaj fictional, Nausicaa reprezinta majoritatea persoanelor care "se lupta cu morile de vant", in sensul ca incercand sa protejeze natura, sa nu omoare insectele si sa se lupte cu cei care sunt contra scopului ei, fara a recurge la metode violente (cu toate ca nu reuseste intotdeauna), face anumite sacrificii si de multe ori isi pune propria viata in pericol. Din fericire, situtatia noastra inca nu se aseamana cu cea a Nausicai insa multiplele asemanari consider ca ar trebui sa ne dea de gandit. 
Un alt element extrem de important in film il constituie persoanele cu care ajunge sa se lupte Nausicaa: fac parte dintr-un regat indepartat si cu toate ca au acelasi scop, acela de a-si salva planeta, acestia decid sa o faca intr-o maniera violenta, alegand calea distrugerii in loc sa accepte solutiile pasnice. Intregul film ne tine in suspans deoarece nu putem sti care solutie este cea potrivita si cu toate ca unii aleg o rezolvare extrema, motivele lor pot fi intelese, acest lucru creand o stare de confuzie in randul privitorilor. 


Ca intotdeauna, Miyazaki si echipa sa fac ca actiunea sa curga foarte usor, avand atentie la detalii, modul de miscare a personajelor, expresia fetei, tonalitatea vocii si bineinteles, cel mai important lucru, caracterul demn si puternic al personajului principal. Hayao Miyazaki a declarat intr-un interviu ca eroinele lui sunt personaje cu un caracter puternic care se pot descurca singure si nu au nevoie de un salvator, iar acest lucru cred ca se poate vedea foarte clar nu doar in "Spirited Away" si "Princess Mononoke", ci in special in Nausicaa.
Din punct de vedere al animatiei, Miyazaki uimeste din nou prin maiestria cu care ilustreaza pamantul miscandu-se, modul in care utilizeaza culorile pentru a invoca o stare de liniste sau de spaima, scenele detaliate si in special fiintele ciudate pe care le creaza, care par scoase dintr-un S.F.
Recomand cu caldura acest film, nu doar pentru placerea vizionarii acestuia ci si pentru a intelege mai bine situatia in care ne aflam si atitudinea pe care ar trebui sa o avem in fata problemelor mediului inconjurator.


Thursday, 27 October 2016

About "Creatures such as we"

     I have decided to start a series of blog posts in English related to certain games, websites and maybe even apps that are not so popular, but totally deserve to be. On this blog I've written about photographers, book authors and movies directors in Romanian, but I decided some change would guarantee a much larger public. 
     The game I want to talk about today is "Creatures such as we", an interractive novel writen by Lynnea Glasser and produced by Choice of Games. In this story you will have two stories: the one of a guide on a space platform, and the one of a video game character. At first you will be introduced in the story through your video game character and their friend, Elegy. While playing the videogame, you will face a series of (unwanted) decisions, such as the way of attacking, your relationship to Elegy and your own beliefs. The character in "Creatures such as we" is frustrated because of the ending of her videogame and wonders if it could have been different. While asking herself these questions, she meets the designers  aka the people who made "Creatures" possible. From this point you can chose if you want to be friendly with them or professional,  you can develop a strong romantinc relationship with one of them or just be friends, you will have extremly interesting conversations with members of the group, with questions concerning the meaning of art, the afterlife, what death truly is,  fake food, artificial life and so on and you will discover more about your character, the video game character and Elegy and even yourself. You have the possiblity of playing the game all over again when it's over and chosing someone else to get close to, so you will notice the difference between the characters and their way of thinking. My personal favourites are James and Ren so I recommand you to talk to them if you are into philosophic conversations. 
      I loved this game because altough it lacked image, it pictured the most beautiful landscapes and emotions and it made me see many things in a different manner. I found it very interesting how the author used the video game's character to explain the guide's personality and choices, showing us how much we can learn about how a person thinks through their likes, interests, and way of aproaching a problem. While playing "Creatures such as we" I found myself in space, living my character's life, facing my character's problems and asking myself if I am a character myself. It is a highly interesting, philosphical, different game and I think everyone who enjoys daydreaming, having deep conversations and analyzing situations and ideas, should play it at least once. 
You can find a PC version here or you can download it on google play apps. 
Have a wonderful journey and please share this post to promote the game more :) 

Saturday, 2 July 2016

Hide, don't hide

There will come a day when they will crawl
from under beneath your bed
from under beneath your pores
from under, beneath your deepest, darkest secrets

You'll want to hang by the moon, to feel safe
but you will see them from the window of your soul
you'll see their eyes, their teeth, their hands, their empty hearts
you'll see their minds and what they left behind

There's nowhere you can hide, they'll find you
even if you're dead, or dying
even if you try to forget your existence
even if you're burning in or flying

They'll catch you with their claws, they'll rip you apart
you'll forget everything you've ever lived,
you'll forget your toughts and who you are
you'll forget love and only pain will remain

Run away, run as fast as you can!
Run to the end of the World
Run to the end of the Sun
Run to the end of your Life

The black ground will protect you
the water in wich you drawn will hide your traces
sleep now, in sleep they can't catch you
they will catch you... your deepest, darkest toughts.

Saturday, 28 May 2016

Penelope on the Boredom Bridge

Farewell poetry

Penelope e la marginea plictiselii.
Mainile ei inconjoara soarele, prinzandu-l in palmele sale acum rosiatice si aruncandu-l inapoi in departari. Vazduhul se invarte, lumina ii intra in pupile, micsorandu-le, ingalbenindu-le, orbindu-le. Inima tremura iar tricoul creaza miscari bruste, ca o toba care bate ritmic, sincronizata cu un dans mut. Galben, rosu, oranj, lumina inunda camera stramta si mult prea aglomerata, adapostindu-se in incretiturile cartilor prafuite, batand la geamul vitrinei verzui, poate - poate ii va deschide cineva. 
Mainile ei danseaza in aer, il absoarbe in suflet, se ineaca cu el, vrea sa il tina captiv inauntrul plaminilor ei, poate asa va simti ca traieste. Oasele trosnesc iar pardoseala scartaie, toata casa canta cu ea si Penelope danseaza. Penelope la marginea plictiselii, Penelope anxioasa, Penelope plangand, Penelope tinandu-si genunchii in maini in timp ce lumina rosie ii coloreaza acum parul. Umbrele incep incetul cu incetul sa isi faca iarasi loc in camera prea stramta, prafuita. Nimic nu mai e scaldat in lumina dar ea continua sa priveasca inainte, poate - poate soarele se va razgandi si va veni din nou sa danseze cu ea.
Mainile ei apuca rama ferestrei cu vopsea scorojita, indreapta geamul cu sticla subtire, respira aerul rece al orasului. Felinare, reflectii in balti, clanxoane disperate,oameni grabiti, zgomot, zgomot, zgomot! Penelope isi trece mainile prin par, o suvita ii cade incet pe podea, apoi alta. Penelope e la marginea oboselii, talpile ei reci pe rama de lemn, aschiile din piele, zgomotul...
Mainile ei reci pe trotuarul inca umed, parul rosu, zambetul de pe buze, ochii privind in gol. 
Penelope...

Monday, 28 March 2016

Trei regizori de top care trebuie urmariti

In ultima vreme pasiunea mea pentru filme a crescut din ce in ce mai mult si in timp ce cautam noi moduri de a-mi antrena imaginatia am descoperit ( si redescoperit) cativa regizori fantastici ale caror filme trebuie cu siguranta urmarite!

(Sunt trecuti in ordinea preferintei personale, nu in ordinea importantei lor in cinematografie)


1.Thomas Vinterberg

Thomas este un regizor danez care si-a inceput cariera la o varsta frageda si a avut un succes incomensurabil cu filmul "Festen" ("The celebration"). Acesta impreuna cu regizorul Lars von Trier au format miscarea Dogme care a fost creeata ca o forma de revolta fata de modul in care se faceau filmele in acea perioada. Ei sustineau ca un film trebuie sa fie perceput ca ceva real, nu ca o iluzie astfel creeand in set de reguli dupa care sa se formeze. Unele dintre aceste reguli sunt neutilizarea luminilor artificale si a recuzitei, locatiile nu trebuie schimbate, camera trebuie sa fie tinuta in mana, filtrele nu sunt acceptabile, etc. Mai multe despre aceasta miscare puteti citi aici.
Bineinteles, regulile sunt facute pentru a fi incalcate si se pare ca pe aceasta premisa au mers si cei doi regizori in momentul in care au incalcat unele din propriile lor reguli. Totusi, puteti observa multe elemente ale acestei miscari in "Festen", mai ales analizand modul in care sunt filmate cadrele. Regizorul a mentionat ca in momentul filmarilor s-a lucrat cu o camera de calitate joasa, o camera mica pe care cameramanul o tinea intr-o singura mana pentru a fi capabil de a patrunde in lumea personajelor. Fata de alte filme in care actorii sunt inconjurati de o intreaga echipa de filmare si totul se petrece intr-un cadru restrans, de aceasta data echipa era cea inconjurata de personaje, simtindu-se ca niste spectatori.
Temele cele mai abordate de Thomas sunt cele sociale, de la consumul de droguri si abuzul sexual al copiilor pana la tragedii in familie, totul invaluit intr-o latura psihologica, misterioasa si uneori chiar umoristica.









2.Tim Burton

Este imposibil sa scriu o recenzie despre cei mai buni regizori fara a-l mentiona pe Tim Burton, un adevarat artist al goticului. Fie ca vizualizam un film de animatie cu cadre atent desenate si alese de catre artist, fie ca vedem un film cu personaje reale, Tim Burton reuseste sa ne introduca in lumea fanteziei insa intr-o latura intunecata a acesteia. Cu filme precum "Edward Scissorhands", "Alice through the looking glass", "The nightmare before Christmas", "Sweeny Todd", acesta isi alege o gama variata de subiecte pe care le trateaza in tehnici diferite, parand ca de fiecare data incearca sa se depaseasca pe sine insusi.
Colaborarea acestuia cu actorii Johnny Depp si Helena Boham Carter asigura ca orice film al acestui fantastic regizor va fi o capodopera.






scena din "Big eyes"

 3.Quentin Tarantino

Cu totii suntem familiarizati cu filmele lui Quentin Tarantino, fie ca le-am descoperit cand eram mici si inca se dadeau filme bune la televizor, prin productii cum ar fi "Kill Bill", fie ca le-am descoperit mai tarziu cand ne-am maturizat si am inceput sa intelegem substraturile filmelor sale.
E limpede de inteles ca acest talentat regizor are o pasiune pentru filmele dinamice pline de actiune insa totodata avand o insemnatate mai profunda decat par a avea la prima vedere. Interesant de urmarit in filmele acestuia e modul in care abordeaza diferite teme care aparent nu au niciun numitor comun, reusind insa sa "isi puna amprenta" pe fiecare din ele, fie prin soundtrack-ul atent selectionat, fie prin alegerea personajelor sau finalurile neasteptate.
Quentin Tarantino este cu siguranta unul dintre cei mai mari regizori ai epocii moderne, acest lucru fiind sustinut si de premiile "Best original screenplay" si "Best director" castigat in cadrul a numeroase festivaluri.








Saturday, 6 February 2016

De ce ar trebui sa va uitati la filmele lui Hayao Miyazaki


Hayao Miyazaki este un producator, regizor, scenarist, animator si artist manga din Japonia, cunoscut in intreaga lume pentru filmele de animatie pe care le-a produs in cadrul Studio Ghibli. Acesta a castigat nenumarate premii prestigioase, fiind primul realizator de filme animate din Japonia care a primit premiul Person of Cultural Merit, impreuna cu Academy Honorary Award ( este de asemenea al IV-lea creator de animatie din lume care a primit aceasta onoare). In anul 2014 a intrat in Science Fiction and Fantasy Hall of Fame, iar in 2004 a primit the Golden Lion in cadrul unui festival din Venetia, pentru contributia extraordinara adusa filmului, pe perioada carierei sale.

Poate ca v-am starnit putin interesul acum, insa nu acestea sunt motivele pentru care ar trebui sa va uitati la filele lui Miyazaki. In primul rand, trebuie sa mentionez ca orice artist vizual, orice persoana pasionata de film (mai ales cei care se ocupa de asta!), orice om pasionat de filmele de fantezie si sci-fi, sau care pur si simplu vrea sa se uite la ceva extraordinar intr-o sambata seara, ar trebui sa vada macar un film de-a lui Miyazaki o data in viata.
 Abordand teme precum visele eroilor sai, gandurile lor cele mai intime, temerile cele mai profunde si dorintele cele mai aprige, animatiile acestuia sunt un rollercoster de emotii, de la extaz, la teama, de la veselie, la tristete si surpriza.
Hayao Miyazaki nu face filme doar pentru o anumite categorie de varsta, cu toate ca se inspira mult din caracterele copiilor pe care ii crede mult mai inteligenti decat par. In timp ce a lucrat la Spirited Away, acesta a declarat ca a urmarit personalitatea fetitei de 10 ani a prietenului sau iar de fiecare data cand creaza un nou personaj, se asigura ca lucrurile pe care acesta le realizeaza le-ar putea realiza un copil in viata reala. Zborul pare a fi un laitmotiv in creatia acestui talentat artist, intrucat in aproape toate filmele create de el exista personaje care isi iau zborul sau care sunt foarte preocupate de zbor. Din punct de vedere al stilului abordat, filmele lui sunt majoritar fanteziste, uneori chiar suprarealiste. Cu personaje care se transforma in creaturi inexistente, lumi supranaturale in care predomina magia si legatura puternica dintre om si natura, teme istorice, sociale, politice, Miyazaki creaza o gama vasta filme in care oricine se poate regasi.
Motivul pentru care ma atrage atat de mult opera acestuia este importanta pe care o da detaliilor. El nu considera ca dinamismul este cheia pentru a face o animatie reusita, ci momentele de liniste si de relaxare. In Spirited Away, observam momentul in care Chihiro, personajul principal, isi ia in picioare incaltarile dar trebuie sa bata cu piciorul de podea ca sa ii incapa bine. Un alt moment este acela in care trebuie sa coboare niste scari periculoase si de teama, se aseaza pe fiecare treapta in parte pana cand acestea se rup si ea aproape se prabuseste. In The wind rises, chiar la inceputul filmului Jiro deschide ochii si priveste catre plasa de care era inconjurat. In mod normal, ne asteptam ca imaginea sa se clarifice dupa ce acesta deschide ochii in totalitate, dar nu se intampla niciodata asta deoarece Jiro are o problema de vedere. Exemplele sunt foarte mult, Hayao Miyazaki fiind mereu extrem de atent la detalii, la modul in care cade fiecare umbra, la expresiile personajelor lui in functie de situatie, la fiecare reflexie din cadrul pe care il deseneaza. Mai jos o sa prezint cele trei filme pe care le-am vazut pana acum si care mie personal mi s-au parut foarte diferite unul fata de altul.


1. Spirited Away
    
Chihiro si No face in drum spre a 6-a statie

 Spirited Away este dupa parerea multora, cel ma bun film de animatie facut vreodata de Miyazaki. L-am listat primul nu din acest motiv, ci pentru ca pe acesta l-am vazut prima data. 
Eroina principala este Chihiro, o fetita de 10 ani ai carei parinti se muta intr-un alt oras, insa ajung sa se piarda intr-o padure in care gasesc un tunel. Manati de curiozitate, acestia decid sa exploreze tunelul si se trezesc "de partea cealalta", intr-o lume a spiritelor in care toate creaturile sunt foarte ocupate, care si-au creat propria societate si propriul sistem de valori. Aici rolurile sunt foarte bine stabilite, iar singura speranta a lui Chirio de a nu fi ucisa sau transformata intr-un porc, este de a-si gasi o slujba, Spun transformata in porc deoarece asta au patit parintii ei cand au mancat cu lacomie mancarea pe care au gasit-o in lumea supranaturala. 
Deoarece doreste sa isi salveze parintii si sa isi recapete viata, micuta fata, ajutata de Haku, un zeul al raului, Kamaji, si Lin, trebuie sa se adapteze la viata stranie din care face parte fara sa vrea si isi gaseste de lucru la o baie comuna. Bineinteles, nu totul este atat de simplu. Yabata, cea mai importanta fiinta din tot taramul, fura nunele celor cu care face contracte iar acestia ajung sa isi uite viata si cine sunt cu adevarat. Totusi, in afara de a-si salva parintii si pe sine,ajunge in final sa se implice si in soarta prietenului ei, Haku, si a lui No Face, un spirit cu un apetit inspaimantator. 

interiorul camerelor lui Yabba

Chihiro si No Face iau china alaturi de sora geamana a lui Yabba

Chihiro si Haku 

2. Howl's moving castle
Castelul lui Howl

Al doilea film pe care l-am vazut, Howl's moving castle cred sincer ca este unul din cele mai creative, cele mai frumoase si cele mai interesante filme vazute vreodata. 
Eroina principala, Sophie, este transformata de Witch of the Wastes intr-o femeie batrana, dupa ce aceasta a vazut-o in preajma lui Howl, un vrajitor foarte puternic care este in slujba regelui, dar nu poate spune nimanui despre vraja. Ajutata de o sperietoare de ciori sub o vraja puternica, aceasta ajunge in castelul umblator a lui Howl unde ii intalneste pe demonul focului, Calcifer (care e foarte dragalas, contrar numelui ^^) si pe Markl, un copil care se ocupa de corespondenta si clientii vrajitorului. Sophie se adapteaza repede si sub pretexetul ca e noua menajera a castelului, ajunge sa se apropie foarte mult de cei doi si de Howl. Actiunea se petrece in timpul razboilului, Howl fiind mai mereu plecat pentru a se lupta cu inimacii, trebuie sa se transforme in pasare, un "dar" pe care l-a primit cand a facut un contract cu Calcifer, in schimbul inimii lui. Cei patru trec prin experiente fenomenale pe tot parcursul filmului, fiecare dintre ei dorindu-si cate ceva: Sophie doreste sa isi recapete forma, Howl doreste ca razboiul sa se opreasca, Calcifer doreste sa se elibereze de contract iar Vrajitoarea (care va aparea mai tarziu) doreste inima lui Howl. Un alt lucru demn de mentionat este ca cei patru se misca intr-un castel animat de puterea magica a lui Calcifer. Acesta are abilitatea de teleportare si de camuflare, adaugand un plus de mister infatisarii lui deja curioasa. 
Filmul este realizat dupa cartea lui Diana Wynne Jones.

Sophie stand langa patul lui Howl

Visul lui Sophie

Sophie si Howl sub atac 
Howl transformat in pasare, o protejeaza pe Sophie

3. The wind rises

The wind rises este un film biografic si istoric facut de Miyazaki, si ultimul pe care l-a realizat. Acesta este despre viata si viziunea lui Jiro Horikoshi care a realizat modelul avionului de lupta "Zero" in timpul Al Doilea Razboi Mondial. 
Tanarul Jiro viseaza permanent ca va ajunge sa creeze cel mai frumos avion, inspirat de Battista Caproni, un inginer aeronautic italian. Acesta studiaza zborul si munceste atat de mult incat este remarcat de superiorii lui si trimis in Germania, sa studieze tehnologia acestora, pentru a ajuta compania sa progreseze. Inainte cu cinci ani ca Jiro sa lucreze ca inginer de zbor, in timpul unui cutremur, o ajuta pe o femeie care si-a rupt piciorul in tren, slujitoare a femeii care ii prinsese palaria in timpul calatoriei. Ca o coincidenta, acestia ajung sa se intalneasca mai tarziu, cand Jiro ii prinde umbrela femeii, in timp ce aceasta picta pe un deal. Recunoscandu-se, acestia ajung sa isi marturiseasca dragostea unul pentru altul, in timp, si ajung sa se casatoreasca. Jiro insa trebuie sa isi indeplineasca visul si sa aduca un design inovator, si nu reuseste sa ramana in preajma sotiei sale atat cat ar trebui, nereusind sa prinda cele mai importante momente din viata lor. 
 The wind rises a fost foarte controversat deaorece Jiro Horikoshi a creat nave de razboi, iar multe persoane considera ca nu merita un astfel de film. Intrebat de ce l-a creat, Miyazaki a raspuns deoarece considera ca Zero este un lucru cu care Japonia se poate intr-adevar mandri. Oricum, fiind un pacifist, acesta se axeaza pe minunatul proces al creatiei si al ideilor, nu pe cel al luptei.

*Rezumatul e in linii foarte mari, sunt foarte multe lucruri interesante pe care le omit acum din cauza ca mi-e teama sa nu dau spoil fara sa vreau, 
Un baiat german este fugarit de multi barbati (Un alt exemplu de detaliu bine gandit!)

Jiro si mentorul sau, in visele sale. 

Jiro si prietenul sau studiind un nou design

Casatoria cu Nahoko

Nahoko si Jiro se recunosc


In toate cele trei filme am observat un element comun foarte importat: spiritul de sacrificiu, in special din partea personajului feminin. Personajul masculin este cel care merge "cu capul inainte" si face greseli sau are cumva de suferit, iar personajul feminin se imbarbateaza si il ajuta, sacrificand ceva. Uneori risca isi schimba prioritatile, ca in Spirited Away, alteori risca sa nu isi mai indeplineasca niciodata dorinta, precum in Howl's moving castle, alteori isi pune in pericol chiar sanatatea si viata. Din punct de vedere personal, consider ca e minunat modul in care Miyazaki isi construieste caracterele, modul in care le da viata si in care le aduce cat mai aproape de realitate, cu toate ca ele traiesc intr-o lume fantezista.

In concluzie, uitati-va la filmele lui Miyazaki. Fie pentru dragostea pentru detalii, fie pentru povestea foarte complexa sau personajele interesante. Daca ati reusit sa vedeti macar unul, lasati-mi o parere.
Vizionare placuta!


P,S.: Am realizat ca am vazut si My neighbour Totoro, dar e deja dimineata si prea tarziu sa mai completez. In linii mari, e cel mai indragit film pentru copii creat de Miyazaki, Totoro fiind personajul favorit al multora. Poate ca intr-o zi o sa scriu o recenzie separat numai despre Totoro ^^












Tuesday, 26 January 2016

Recenzie "Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerianj", de Haruki Murakami

"Annees de pelerinage - I.Suisse 8. Le mal du pays" (Lazar Breman)

Tocmai am terminat de citit aceasta carte si in timp ce Liszt ma poarta pe meleagurile indepartate ale Elvetiei, gandurile imi cutreiera peste lacurile din Finlanda, in bucataria in care Eri si Tsukuru au ramas prinsi in timp, minute in sir, incalciti in propria durere.

Spre deosebire de celelalte romane ale lui Murakami, "Tsukuru Tazaki..." nu are nimic supra- realist, nimic fantezist, contrat modului in care ne-a obisnuit. As putea cu usurinta sa numesc romanul un roman psihologic, poate chiar un buildungsroman, daca stam sa urmarim toate schimbarile prin care a trecut Tsukuru. Inca de cand s-a aflat "la usa mortii, privind in prapastie", pana la cei 36 de ani ai sai, personajul principal a trecut prin schimbari majore, atat fizice, cat si psihice.

Romanul se poate rezuma astfel: cinci prieteni din Nagoya, un oras mic din Japonia, formeaza un grup care traieste in armonie perfecta. Fiind constienti ca astfel de legaturi se creaza extrem de rar, isi dedica intreaga existenta mentinerii echilibrului, chiar daca asta inseamna sa isi infraneze anumite sentimente sau comportamente. In cele din urma grupul se destrama cand, fara nicio avertizare, Tsukuru Tazaki "cel fara de culoare" este dat afara din grup. 16 ani mai tarziu acesta isi aminteste rana adanca ce inca mai salasuia in sufletul sau si inmanat de iubita si sfatuitoarea sa, se hotaraste sa reporneasca pe urmele trecutului in cautarea motivului pentru care a fost gonit din grup.

Bineinteles, rezumatul este prea simplist pentru cat de complexa este povestea in realitate. Daca ati mai citit Murakami, stiti ca niciodata nu urmareste un singur fir narativ. Totusi, spre deosebire de romanele anterioare (cel putin 5 dintre ele, pe care am avut ocazia sa le citesc :D) apar personaje care nu raman cu Tsukuru pana la final. As putea spune ca uneori actiunile sau gandurile personajelor sunt total intamplatoare si ajung de la inot la o poveste stranie petrecuta in muntii Japoniei acum 20 de ani, la muzica lui Liszt si la cat de importante sunt garile cu adevarat. Din fericire, Murakami este un maestru in arta scrisului, reusind sa inter - conecteze toate aceste ganduri si sa le dea stralucire, viata, ca si cand ai adauga ultimele condimente cand gatesti, dandu-i un plus de gust mancarii.

Nu stiu nici acum daca romanul lui Murakami este sau nu unul trist. Subiectul abordat este deceptionant si sunt sigura ca multi cititori vor putea sa se regaseasca in sentimentele lui Tsukuru vis - a -vis de pierderea prietenilor. Totusi, Tsukuru niciodata nu isi pierde cumpatul cu adevarat iar prietenii sai,* Alabastru, Rosu si Neagra (dupa traducerea "minunata" care editorii au simtit ca ar fi necesara) isi gasesc in cele din urma rostul in viata si trec peste evenimentele petrecute acum 16 ani. Peisajele sunt minutios descrise, astfel incat cititorul chiar se simte transpus intr-o gara din Tokyo, pe malul unui lac din Finlanda sau intr-o dupa- amiaza rece de primavara in muntii Japoniei.

La fereastra, perdelele albe de dantela fosneau in bataia vantului, iar mica barca clatinata de valuri se izbea de ponton. In padure, pasarile isi invatau puii sa ciripeasca. Parul lui Eri mirosea a citrice de la sampon. Avea sanii moi si in ei simteai consistenta densa a vietii, ca intr-o recolta bogata. Batranul nabadios ii aratase drumul si scuipase cu putere in iarba. Cainele daduse fericit din coada si sarise in spatele Renault- ului, Zabovind printre amintirile acestea, ii revenise durerea din piept.

Pe parcursul cartii putem observa clar rolul pe care il au fiercare dintre personaje : cei patru prieteni sunt fiecare o alta latura a lui Tsukuru, intalnirea cu ei, faptul ca a stat impreuna cu ei ii dirijeaza viata intr-un anumit fel. Cand el are curajul de a merge in Tokyo, de a face pasul pe care nimeni nu a avut curajul sa il faca, armonia se rupe si incetul cu incetul "piaza rea", numita astfel de Eri, se asterne peste grupul lor. 
Haida, colegul lui de facultate si de inot e cel care reuseste sa umple golul lasat de ruptura aceasta. Un personaj misterios, cu un zambet mereu atragator, lasand in urma lui doar discurile lui Liszt de care Tsukuru e atat de legat, acesta il scoate din noroiul in care se cufundase.
Sara - probabil cel mai important personaj din viata lui Tsukuru, este persoana fara de care acesta nu ar fi avut niciodata curajul sa se redescopere si ca caute adevarul. Il ajuta mereu cand are nevoie de el, detasata, calma, echilibrata. In cele din urma, ramane intrebarea cea mare: va fi Sara alaturi de el pana la final? 

In cele din urma, consider ca cea mai interesanta din tot romanul este modul in care Tsukuru isi gaseste propria personalitate. Considerand initial ca este un om care se bazeaza doar pe logica, ca este precum un" vas fara continut, parasit de toti din pricina golului sau launtric", acesta descopera ca in realitate este apreciat pentru personalitatea sa radianta, ca el era cel din pricina caruia grupul inca mai ramanea strans. Isi da seama ca in realitate se bazeaza pe intuitie mai mult decat a crezut si comparativ cu inceputul romanului in care facea doar lucruri monotone, iubind rutina, spre final are curajul a-si urma impulsul si a pleca in Finlanda.

In concluzie, romanul este unul foarte complex, cu multe subiecte abordate, multe tematici, de la existenta lui Dumnezeu, a Raiului si a Iadului, a vietii de dupa moarte, pana la legaturile dintre oameni, si depasirea propriei conditii. Exista mult mister, exista crime si probleme neelucidate, dar cel mai important -exista introspectie. 
"Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj" e genul de roman care va face cititorii sa se intrebe continuu ce ar fi facut ei daca erau in locul unuia din cei patru prieteni, ce ar face daca ar fi in situatia lui Tsukuru, cum ar rezolva problema si cum se vor comporta cand va veni momentul in care vor trece prin ce a trecut acesta.


_________________________________________________________________________________

* fiecare dintre cei patru aveau cate o culoare in nume:
Kei Akamatsu (Aka = rosu)
Yoshio Omi (Ao, citit O = albastru)
Yuzuki Shirane (shiro = alb)
Eri Kurono (Kuro = negru)

Tsukuru era singurul al carui nume insemna "a face"





Eu va doresc lectura placuta si daca ati citit cartea va rog sa imi lasati o opinie in comentarii. De acelasi autor va recomand si "La capatul lumii si in tara aspra a minunilor", "Kafka pe malul marii", "In noapte", "Padurea Norvegiana"si "Dans, dans, dans". Dar cam tot ce a scris Murakami e sublim!





Sunday, 8 February 2015

7 filme bune de dat mai departe [partea I]


*filmele nu sunt in ordinea preferintelor

De fiecare data cand vreau sa ma uit la un film am cateva criterii pe care merg: in primul rand sa nu fie romantic, in al doilea sa nu fie comercial, in al treilea rand sa aiba o poveste interesanta si daca e posibil, sa ma lase uimita la final. 
Am adunat cateva filme interesante pe care le-am vazut care spun eu ca implinesc aceste criterii [mai putin unul din ele care e romantico-drama dar nu se pune, veti vedea de ce] :




Regizor: Oliver Parker
Actori in roluri principale: Ben Barnes [Dorian Gray], Colin Firth [Henry], Ben Chaplin [Basil Hallward]
Dupa romanul cu acelasi nume, scris de Oscar Wilde

Am decis sa scriu despre acest film intai deoarece romanul se numara printre cartile mele favorite si cu toate ca au fost inlocuite cateva parti importante si schimbate doua trei personaje, filmul nu m-a dezamagit. Actorii sunt bine alesi, filmul este desfasurat intr-un mod foarte artistic, fara prea multe efecte speciale sau secvente trase de par.
Tanarul Dorian Gray ajunge in Londra in urma unei mosteniri care i-a fost lasata. Aici se intalneste cu Basil Hallward, un pictor renumit care e fermecat de frumusetea noului lui prieten asadar il invita sa ii faca un portret. Dorian accepta iar in atelierul pictorului il intalneste pe Henry, un personaj cinic si manipulativ care in urma unei discutii aprinse il intreaba pe Dorian daca avand ocazia sa isi puna sufletul pe altarul diavolului pentru a ramane tanar si frumos iar tabloul sa ii ia toata uratenia sufletului, ar face acest lucru.
Toata cartea si respectiv tot filmul se bazeaza pe raspunsul acestuia, astfel Dorian ajunge sa traiasca o viata duala in urma deciziei luate.

Aici aveti una din melodiile din film, va sfatuiesc sa ascultati si soundtrack-ul care e foarte bine alcatuit.

2."The dreamers"

Regie: Bernardo Bertolucci 
Actori: Michael Pitt [Matthew], Louis Garrel [Theo], Eva Green [Isabelle]

Dupa romanul lui Gilbert Adair

Actiunea se petrece in Franta, in Paris mai exact, in timpul unor revolutii si schimbari majore. Un student american pe nume Matthew care este pasionat de cinematografie ii intalneste pe fratii Isabelle si Theo, doi tineri cam de varsta lui cu un look foarte cool si care impart aceleasi pasiuni ca si el. Cei trei ajung sa se imprieteneasca iar treptat Matthew ajunge sa fie un al treilea membru in lumea lor deloc obisnuita. Acestia par atemporali, prinsi in apartamentul lor elegant, pare ca realitatea nu va reusi sa ii loveasca, lasandu-i sa fie in continuare niste visatori.

Regizarea filmului este exceptionala, la fel ca oricare alt film a carei actiune se petrece in Franta, totul decurge foarte natural, poetic chiar.

Aici este una din melodiile din soundtrack iar restul fac parte din soundtrack.

Sfat: Nu va uitati daca vreti sa lasati de fumat! :D

3. "Les chansons d`amour"


 Regie: Christophe Honore
 Actori: Louis Garrel [Ismael],                       Ludivine Sagnier[Julie],
              Clotilde Hesme [Alice],
              Greoire Leprince - Ringuet               [Erwann]



"Les chansons d`amour " a fost scris pentru a fi un musical insa in comparatie cu alte musicaluri in care se inceraca prea mult ca muzica sa fie in concordanta cu actiunea, in acest film faptul ca personajele canta se potriveste ca o manusa cu fiecare moment, adaugand un plus de sensibilitate.
Este un film frantuzesc dupa cum presupun ca v-ati dat seama, care se bazeaza pe un triunghi amoros intre Ismael, Julie si Alice. E impartit pe trei capitole iar fiecare reprezinta un alt moment din viata personajelor principale. Actiunea curge lent, fara diferente drastice, fara replici inutile, facand filmul usor de urmarit. Ceea ce mi-a ramas in minte a fost stradania personajului principal, a lui Ismael de a trece peste un moment drastic din viata lui [nu va pot da spoil asa ca doar atat pot spune] si naturaletea cu care celelalte personaje au reactionat la acesta.

Soundtrack-ul se afla aici.

4. "Melancholia"

Regie: Lars von Trier
Actori: Kristen Dunst [Justine],
             Charlotte Gainsbourg                        [Claire]  
      







Cei care ati mai vazut filmele lui Lars von Trier [cum ar fi "Nymphomaniac" sau "The Antichrist" ] probabil ca v-ati obisnuit deja cu stilul mai obscur al acestuia.
"Menacholia" urmeaza acelasi tipar, introducand privitorul intr-o lume suprarealista si as putea zice chiar atemporala. Filmul este structurat in doua parti astfel reusim sa vedem o situatie in prima jumatate a filmului mai mult prin perspectiva lui Justine, iar in a doua, din perspectiva mintii lui Claire. Acestea sunt surori insa au caractere foarte diferite: Justine este sora rebela care e mereu in cautare de ceva nou insa care are probleme psihice [este depresiva] iar Claire este cea cu picioarele pe pamant, cea care a reusit sa isi intemeieze o familie si are oarecum o viata decenta. Ambele sunt insa sub influenta unei iminente amentintari: o planeta noua pe nume Melancholia va trece pe langa Pamant iar riscurile ca acesta sa fie lovit sunt destul de mari. Cu toate ca au fost asigurate ca nimic rau nu se va intampla, cele doua surori traiesc fiecare cu gandul ca in orice minut Melancholia le-ar putea lovi si ar putea muri.

Din pacate nu am reusit sa gasesc soundtrack-ul insa va asigur ca va veti bucura de el pe parcursul vizionarii.


6."Pan`s Labyrinth"

Regie: Guillermo del Toro
Actori: Ivana Baquero (Ofelia),
            Sergi Lopez (Vidal),
            Doug Jones (Faun)    








 Avand o mare similaritate cu "Alice in Wonderland" din punct de vedere fictiv [o fetita care ajunge intr-o alta lume si intalneste tot felul de creaturi stranii si lucruri imposibile], insa bazandu-se pe elementul horror al povestii, "Labirintul lui Pan" este un film de fantezie pentru cei care s-au saturat de traditionalele povesti cu zane in care binele castiga intotdeauna.
In acest basm, binele trebuie sa lupte din greu pentru a reusi sa iasa la suprafarata. Ofelia, o fetita ingrozita de realitatea in care traia pe timpul revoltelor spaniole este contactata intr-o zi de o fiinta din alte lume. Acesta ii spune ca sangele ei este nobil insa nu face parte din acea lume si ca daca va dori sa isi intalneasca adevarata familie, va trebui sa-i urmeze instructiunile intocmai. Speriata insa si curioasa despre ce lume ar putea descoperi, Ofelia trece printr-o calatorie intitiatica spre a-si descoperi adevarata natura.

Aici aveti si soundtrack-ul.

7. "The birds"

Regie: Alfred Hitchcock                        
Actori: Tippi Hedren (Melanie)
             Suzanne Pleshette (Annie)
             Rod Taylor (Mitch)











Un clasic al cinematografiei si considerat unul din cele mai bune filme de suspans, "Pasarile" lui Hitchcock ne prezinta o posibila amentintare pe care oricine ar fi ignorat-o: cum ar fi ca intr-o zi pasarile sa inceapa sa se inmulteasca enorm si sa devina violente, astfel starnind haos in tot orasul si lasand victime.
Regizorul si-a imaginat o astfel de posibilitate si a exploatat-o intr-un film plin de suspans insa si naturalete si clasicism. Pe langa povestea extrem de originala, filmul merita urmarit si pentru a compara clasicismul actorilor din 1963 si jocul lor actoricesc cu cel din prezent, in special pentru persoanele neobisnuite cu filmele vechi.
Ceea ce m-a surprins placut la acest film este lipsa efectelor speciale si a sunetelor care sa ingrozeaza privitorul. Cu toate ca a fost facut acum zeci de ani, regizorul putea recurge la diferite efecte sonore speciale pentru a instala groaza in privitor, stiindu-se ca acestea sunt un factor important in filmele thriller si de groaza. In schimb, tot ceea ce se aude in film sunt vocile actorilor si croncanitul pasarilor, elemnte care fac filmul sa para si mai realist. In opinia mea este cu adevarat unul din cele mai bune filme pana in prezent si cu siguranta merita vizionat!


Acesta a fost prima parte, va rog sa dati un comment si/sau share daca ati gasit ceva interesant si daca vreti, lasa-ti-mi sugestii.
Vizionare placuta! :)

Tuesday, 20 January 2015

Mi s-a spus ca ascult muzica ciudata

Mi s-a spus de extrem de multe ori ca muzica pe care o ascult eu e foarte ciudata. Ori ca "ii doare pe aia burta si de aia tipa" ori ca "seamana cu tailandeza, japoneza aia a ta ciudata" sau ca "suna ca niste fantome care urla" si mi se pare foarte amuzant. De ce e muzica mea stranie? Doar pentru ca are un instrumental mai neobisnuit sau pentru ca versurile sunt intr-o limba foarte putin vorbita/moarta, nu inseamna ca ceea ce ascult nu merita sa ajunga la urechile unui public mai larg.
O sa las mai jos 10 melodii care m-au inspirat cel mai mult si care au fost criticate ca fiind "dubioase" sau trippy:


Tipa asta are voce de zeita! E undeva de prin Islanda, din insulele Faroese si asa se numeste si limba pe care o canta. Melodia este despre un vrajitor care a vrajit-o si despre cat de mult i-a afectat sufletul.Aici gasiti traducerea versurilor. Pe mine ma duce cu gandul la un tinut indepartat, rece si foarte izolat. Ma imaginez intr-o pestera, afara ninge cu fulgi mari iar focul pe care l-am aprins mai arunca doua flacari sfioase pe peretii pesterei. Ma urmareste cineva si imi este teama ca m-ar putea gasi, afara se aud pasi scartaind in zapada, eu ma inghesui intr-un loc al pesterii si astept. Inima imi bate puternic si tremur. 
Dispar. 
Imi place pentru ca la inceput e linistita, te face sa plutesti in magia notelor si a vocii sale ca mai apoi sa fie din ce in ce mai agitata, finalul fiind atat de brusc si de neasteptat. 
Am mai cautat cateva melodii de la Eivor, vocea e la fel de remarcabila insa restul melodiilor nu au acelasi efect. 

Asta este una dintre formatiile mele "de iarna". Nu pot asculta Nox Arcana in alt anotimp, mi se pare o formatie nostalgica si rece. Cand ascult albumul asta simt nevoia sa ninga afara si din cand ai cand sa mai las aerul rece de iarna sa patrunda in camera, eventual avand o lumanare in fata sau auzind focul care trosneste in soba. 
Albumul Winter`s knight a fost creat tocmai pentru acest anotimp, Nox Arcana se deosebeste de alte formatii prin faptul ca pentru fiecare album creaza o poveste diferita. In acest album este vorba de un cavaler care bantuie iarna o padure numita Ebonshire. Fiecare melodie pare sa conceapa o adevarata poveste si te transporta incet catre acest loc vrajit. 
Va recomand sa ascultati tot albumul si eventual sa le incercati si pe celalte, va asigur ca merita!

Formatia asta a luat nastere in 1994 si conform Wikipedia, se pare ca muzica lor este clasata ca fiind darkwave/neoclassical/ industrial martial. 
Melodia asta am ascultat-o de peste 50 de ori si as mai ascultat-o de 50 de ori, iubesc vocea limpede a vocalistei, iubesc modul in care se intrepatrund vocile si atunci cand o ascult vad diferite imagini trecandu-mi prin fata ochilor. Imi imaginez un castel vechi si niste cavaleri care cauta ceva, pe cineva. Pe ea o simt in nevoie de ajutor, sau trista. "Dolci ire" imi transmite aerul unei povesti care s-a intamplat candva, demult si care s-a terminat tragic.
Din pacate nu am reusit sa gasesc traducerea versurilor sau versurile originale. Restul melodiilor de pe album sunt foarte dark si intr-o oarecare masura, foarte psihedelice. Cand le-am ascultat s-au jucat mult cu mintea mea :D


De fiecare data cand am ascultat melodia asta am simtit un mare dispret asupra societatii, asupra tuturor lucrurilor care ne-au fost impuse, asupra regulilor pe care trebuie sa le respectam. Mereu cand pun melodia asta ma simt energizata si motivata sa schimb ceva, simt un implus care imi curge in vene sa ma ridic si sa incep sa alerg pe strazile orasului in cautare de oameni cu care sa formez un grup anti-istorie, unul cu care sa o iau de la capat si sa schimb lumea asa cum o cunoastem noi. 
De obicei folosesc piesa asta atunci cand vreau sa lucrez si sunt extrem de obosita. Fiecare instrument, vers, cuvant ma face sa cad intr-o transa ciudata in care nu mai simt oboseala.
Celelate melodii de pe album sunt ceva mai chill insa merita ascultate, pe unele vocea solistului e ceva mai clara si versurile sunt mai logice. Eu tot la asta raman, tot asta ma inspira!


E posibil ca fanii "Django unchained" sa cunoasca melodia asta. E una dintre cele mai frumoase piese de pe soundtrack, dupa parerea mea. Am gasit si versurile si de atunci nu pot sa ma gandesc decat la un singur lucru cand o ascult: reincarnare. 
Ma duce cu gandul la un el si o ea care s-au pierdut mai demult si care s-au regasit in viata asta, ea ii duce dorul tare, foarte tare si se teme sa nu il piarda din nou. El nu isi aminteste insa o aude rugandu-l sa o faca dar e in zadar.
Versurile traduse sunt aici. Probabil interpretarea mea e total diferita de ceea ce au vrut artistii sa exprime, voi cum o percepteti?:)


Intr-o noapte cand ascultam melodia asta am visat o plaja cu nisip extraordinar de alb si apa cristalina, albastru cobalt. Pe acea plaja erau creaturi care vorbeau intr-o limba necunoscuta numita Naan, erau albe ca marmura si aveau parul blond deschis. Eu calatoream si auzeam intre timp ceea ce imi canta la casti in somn, Locul acela mi-a ramas foarte drag pentru ca era utopic, cu totii ne intelegeam bine, voiam sa ne ajutam unii pe altii, nimeni nu ura, nimeni nu era violent si de fiecare data cand ascult melodia asta ma gandesc la acea plaja. 
Piesa este foarte calda, nostalgica as putea spune. Mereu mi-a placut finlandeza, in special in melodii, mi se pare ca suna foarte bland, fiecare nota curge lin si fara greutate una dupa alta. Daca mai vreti melodii frumoase in finlandeza va recomand Nightwish - "Taikatalvi"si Vile Vallo - "Kun minna kotoani laksin" .


De obicei ascult asta atunci cand am nevoie de inspiratie mare, mintea mea intra din nou in acea transa de care am vorbit inainte insa de data asta nu ma mai intereseaza niciun factor extern si sunt capabila sa ma concentrez mai bine. Devin foarte relaxata si ma gandesc la un spatiu invaluit in ceata, pe timpul noptii. Merg linistita pe langa o apa, in jur nu este nimeni, nu sunt cladiri, nu sunt oameni. 
Recunosc, efectul e cam straniu insa ajuta enorm daca vrei sa ai inspiratie de moment [in cazul in care vrei sa faci ceva melancolic-dark si nu stii cum ^^]


Poate ati citit in postarea anterioara despre Laura Makabresku, o tipa fotograf din Polonia cu probleme mentale, schizofrenie, mai exact. Melodia asta ma duce cu gandul la ea si la boala ei. M-a inspirat de nenumarate ori, ma face sa ma gandesc la faptul ca defapt corpul nu este decat un ambalaj exterior si uneori oamenii raman blocati inauntrul acestui ambalaj. Mi-a dat idee de fotografii despre boala personalitatilor multiple, schizofrenie, bipolaritate si anorexie. De fiecare data cand editez o fotografie ce contine corpul uman sau o parte a acestuia ascult melodia asta.
Trebuie sa mentionez ca este un cover si ca a aparut in serialul House. Dupa parerea mea coverul e mai bun decat originalul.


Sunt multe melodii care trebuie mentionate insa nu puteam sa o trec pe asta cu vederea. Am indragit-o din prima clipa in care am ascultat-o, e atat de stranie si de linistita in acelasi timp incat e aproape perfecta. Imi trec tot felul de imagini in cap, de la un oras vechi intr-o zi de vara, abandonat de mult timp si pe care merg necontenit pana la acele vechi papusi de carpa pe care mi le imaginez stand intr-un raft, intr-un anticariat. Vocea e cu adevarat inspaimantatoare insa tocmai asta ma linisteste cumva. Poate din cauza instrumentelor de pe fundal, poate din cauza starii pe care mi-o da, cu siguranta as putea dormi in pace cu melodia asta pe fundal. 
Un alt lucru ce trebuie sa-l mentionez este ca melodia asta m-a ajutat sa ma gandesc la niste moduri foarte interesante de a coase imagini pe fotografie. Voi posta rezultatul cand voi termina! :D


Siii ultima melodie castigatoare din aceasta lista este a celor de la Dordeduh. Fiind o mare iubitoare de traditie m-au atras imediat atat videoclipul cat si versurile melodiei. Iubesc faptul ca au folosit instrumente traditionale aici si un oarecare limbaj arhaic. Linia melodica ma face sa ma gandesc la un loc indepartat pintre munti, o manastire poate, in care am intalnit un ascet care vrea sa ma invete despre viata. Ma gandesc la munti, la paduri vechi de conifere, la vantul care bate intr-o seara cu luna plina si la plaiurile noastre verzi si pline de flori. La cat de multe am avea de castigat daca ne-am intoarce privirea catre ceea ce ne-a fost dat, ceea ce avem deja sub picioarele noastre si la cat de fericiti suntem pentru ca putem sta intr-o astfel de tara, atat de bogata istoric si cultural!
Respect foarte mult faptul ca au introdus instrumente traditionale si ca spre deosebire de alte formatii nu au distorsionat efectul acestora. 

Cam astea au fost melodiile, daca vreti sa ascultati mai multe dubiosenii va invit pe canalul meu de youtube, playlistul pe care veti gasi melodiile stranii e acesta . 

Daca v-a placut articolul dati share/lasati un comentariu, ar fi foarte apreciat :) 
Spor la ascultat! 

Sunday, 7 December 2014

Fotografi favoriti - partea I

Am decis ca acest blog sa nu fie dedicat doar literaturii ci si altor arte asadar astazi doresc sa va prezint cativa fotografi extraordinari, atat din tara cat si din strainatate.

1. Anca Mitroi  - aici ii puteti gasi si blogul

Fotografiile Ancai trec dincolo de lumea materiala, abordand teme personale.Aceasta creaza personaje in care eu una, m-am regasit de multe ori,fotografiile ei fiind  nostalgice, melancolice, obscure. Efectul pe care arta acesteia o lasa asupra privitorului este asemanator cu sentimentul pe care acesta l-ar avea intrand intr-un castel superb, abandonat si redescoperind obiecte din alte secole in camerele imense: redescopera emotia umana, sensibilitatea si de ce nu, estetica uratului.
Aceasta transforma intr-o adevarata opera de arta un simplu portret, apeland cu grija la talentul de editare digitala creand fundale complexe prin insasi simplitatea lor si asortand perfect cromatica acestora cu sentimentele exprimate in fotografie.

Prima data cand am descoperit-o tin minte ca aveam o pasiune imensa pentru cranii si vazusem o fotografie in care -daca imi amintesc bine, era auto-portret - tinea un craniu in mana.  Din punctul meu de vedere arta ei infatiseaza cele mai puternice emotii umane.
Va voi lasa mai jos cateva din favoritele mele:


 
 *aceasta nu este fotografia despre care am vorbit anterior, este doar a doua favorita :D 


 




Fotografiile lui m-au fascinat din prima clipa in care le-am vazut, capturand expresii interesante ale oamenilor de la tara si peisaje superbe, Sorin Onisor redescopera frumusetea Romaniei prin fotografiile sale. Este un adevart maestru al luminii si pare ca jongleaza cu aceasta, in asa fel incat arta sa capata viata. Va las mai jos cateva dintre favoritele mele, uitati-va si pe pagina lui de facebook, va asigur ca veti ramane incantati :) 


 





Raggana este o artista din Lituania are carei teme favorite sunt portretele. Scaldate intr-o lumina usoara, fotografiile acesteia par scoase dintr-o poveste. Fie ca sunt portrete simple care doar subliniaza frumusetea simplitatii umane, fie exprima diferite sentimente, folosindu-se de obiecte exterioare , arta acesteia poarta privitorul intr-o lume magica, plina de nostalgie.











Arta Nataliei este atat de complexa incat nu poti sa nu ramai miscat de fotografiile ei. Acestea au in spate o poveste, iar uneori fotogafiile sale par a fi tributuri pentru porpriile ei credinte sau fata de ceea ce admira. Acestea sunt pline de o sensibilitate rara, in special portetele cu maini care cel putin pe mine ma duc cu gandul la copilarie, la mainile sensibile ale mamei. 
Natalia abordeaza teme care vin din interiorul sufletului uman astfel fiind foarte usor sa te regasesti in arta sa. 

 



 



 








Numele i se potriveste foarte bine acestei artiste poloneze: Laura foloseste diferite obiecte precum masti cu capete de animale, sau chiar animale impaiate pentru a crea o atmosfera fantastica, suprarealista. Aceasta da frau liber imaginatiei creand povesti macabre pentru personajele sale iar de multe ori recurge la auto - portete, acestea denotand o sensibilitate aparte. Unele dintre fotografiile ei te pot duce instant cu gandul la binecunoscuta poveste "Alice in Wonderland", insa de aceasta data Wonderland-ul este mai obscur si plin de demoni. 
Un exemplu al povestilor pe care le creaza aceasta: 
It is a fairy tale about a little girl, who happened to partially woke up from a very long dream, in the dark and mysterious place, on the border of day and night, where the light has not yet been separated from the dark. She could not move. Her body was heavy and cold as if it was enclosed in ice, or wrapped in an old, dense web. Hours passed and even years. The only things that visited her were the monsters from her dreams, thus she started to succumb to them. She no longer could bear loneliness, so she invited them to play with her flesh. Do you know them? They will torture your body until you will eventually start to like it. You are so alone, as much as I am.

Textul a fost luat de pe pagina de facebook a artistei. Mai jos va voi lasa cateva dintre fotografiile din albumul "Natalia and her nightmares" si cateva dintre favoritele mele:

"Natalia and her dreams"






Alte favorite:















Cam atat pentru partea I, va rog lasati un comentariu daca v-a placut articolul, voi scrie curand si partea a II - a :)