Cărţile erau împrăştiate peste tot în jurul ei, mireasma de levănţică se amesteca cu cea a cafelei ,versurile melodiei îi rămâneau întipărite pe buze, fără a fi rostite, iar gândurile deveneau din ce în ce mai profunde.
Nu trăise atunci.Nu ştia ce înseamnă să te plimbi pe străzile "Micului Paris".Cunoaştea doar mizeria şi sărăcia Bucureştiului.Nu ştia decât din cărţi ce înseamnă să fi servit cu dulceaţă şi cafea, acea licoare fiind băuta mereu prin cafenele sau automate.Nu auzise niciodată cuvântul "maman" rostit din gura unui copil bălai, însă auzise de "n" ori fraze pe jumătate în engleză, jumătate romană.Nu văzuse niciodată doamnele în rochii lungi cu mănuşi şi bijuterii cu perle, acelea fiind înlocuite de bucăţi de piele care se vedeau prin rupturi, sau plastic "împodobind" încheieturile şi gâtul lor.
Regreta.Se lupta cu lacrimile pentru ca ele să nu apăra.Aerul nu mai era acelaşi,muzica.Prezentul era asemenea unui metal ruginit.Acelaşi metal ce, odată ,avusese o strălucire inimaginabilă.
Găsise o scrisoare pătată de ulei şi o atinse încet, fiindu-i parcă teamă ca literele să nu cadă pe podea, să nu se facă fărâme.Nu reuşea să o citească, însă o preţuia enorm, gândindu-se că, de atunci se schimbaseră atât de multe lucruri...dispăruseră.
Privea în jur: metal, plastic, imitaţie de lemn,beton.Nimic nu mai era frumos, elegant,rafinat.Nimic în afară de măştile de porţelan şi evantaiele de dantelă.Le cumpărase pe rând,din magazine diferite, pentru a-i potoli dorul de trecut.Acum, erau aşezate pe o etajeră prăfuită, împreună cu câteva cărţi vechi de câţiva ani , şi fotografii cu ea îmbrăcată într-o rochie de dantelă, ţinând o ţigaretă în mână.
"Cât de fals!Dar...măcar am dreptul să visez,nu-i aşa?".
Nu era niciun tablou, nicio icoană pe pereţii goi.Nimic care să înfrumuseţeze prezentul gri.
Ea, stătea drept şi , cu mişcări elegante, sorbea din când în când din ceaşca de cafea, nefiind întreruptă din reverie.
Regreta...regreta că timpul nu se putea da înapoi...regreta că nu îşi amintea.
Aştepta...aştepta să vadă unde va ajunge.Bineînţeles că , în lumea hîdă pe care avea să o cunoască, rafinamentul nu avea să existe în maşinile de fier.Eleganţa nu avea să fie văzută pe costumele metalice, iar frumosul, de neconceput în mintea celor ce aveau să tăie pomii şi să îi înlocuiască cu giganţi de ciment.
"Evoluţie" , îşi spuse, oftând prelung.
Se întoarse printre cărţi , încercând să accepte prezentul.Melodia continuă,parfumul rămase acelaşi.În micuţa cameră, lucruile nu aveau să se schimbe.Întoarcerea în trecut, era posibilă.
*Ştiu că fotografia nu aparţine epocii pe care am descris-o , însă îmi place foarte mult vestimentaţia.
No comments:
Post a Comment