"In noapte" - Haruki Murakami

 Murakami este unul din cei mai populari autori japonezi datorita stilului sau simplu si subtilitatea sa. Auzisem multe despre el asa ca am fost impinsa de catre curiozitate sa cumpar unul din romanele lui.
 "In noapte" e practic o calatorie in care noi [nu noi - cititorii ci noi - cititorul + naratorul] exploram viata de noapte a unui oras. Noutate pe care a adus-o Murakami a fost introducerea aceasta a lectorului in poveste : "In fata ochilor avem silueta unui oras.Il contemplam din inaltul cerului, prin ochii unei pasari de noapte care strabate vazduhul" ; "In incapere e bezna , dar ochii nostri se obisnuiesc treptat cu intunericul"; "ne transformam intr-un ochi unic..." etc. Nu stiu daca tehnica asta a mai fost aplicata de vreun scriitor, poate gresesc, poate nu e nou deloc dar in orice caz, asta a fost unul din lucrurile care mi-au placut foarte mult.
  Asadar, avem in fata un oras zogmotos, in ciuda orelor tarzii. Reusim sa evaluam fiecare ora, sa intram in vietile unor oameni despre care nu stim nimic si sa le descoperim secretele - vietile din intuneric care iau fiinta  doar dupa ce soarele nu mai e pe cer. Facem astfel cunostinta cu un trombonist de jazz, o tanara studenta care vorbeste perfect chineza si e pasionata de lectura [ cam tipul fetei careia nu ii pasa de aspect si pentru ea conteaza mai mult  ce are in cap, foarte selectiva cand vine vorba de prieteni si drumuri in viata] , cu sora acesteia , Eri Asai care este fotomodel , cu o chinezoaica ce a intrat intr-o incurcatura intr-un love-ho si un angajat al unei firme. Toti acesti oameni isi dezvaluie treptat secretele, in timp ce orele se scurg lent , iar noi suntem singurii ce stim vietile fiecarora. Mai mult! Stim chiar si ceea ce ei nici macar nu banuiesc...  Actiunea decurge lent insa in tot acest timp avem in fata marele oras, un fel de bestie cruda ce inghite timpul si nu da inapoi decat oboseala, insa in acelasi timp , orasul are de partea lui cea mai buna confidenta - noaptea. Aici se vor inghiti povestile tuturor si vor ramane prinse undeva, pana la urmatorul apus.
   In privinta limbajului nu am multe de obiectat. Cred ca limbajul folosit de Murakami a fost potrivit pentru un astfel de subiect deoarece nu de putine ori s-a intamplat sa am impresia ca eu sunt cea care discuta cu un anumit personaj. Personajele sunt mult mai profunde decat par la inceput si au niste principii interesante de viata si idei despre aceasta : "-Stii, ma gandeam daca oamenii nu isi folosesc amintirile cumva pe post de combustibil.Ca sunt importante sau nu, asta nu conteaza cand e vorba sa te mentii in viata.Sunt combustibil si atat. Ca e reclama din ziar, carte de filosofie, gravura erotica sau teanc de bancnote de zece mii de yeni,daca le pui pe foc, toate sunt doar niste bucati de hartie.Focul nu se gandeste <<Oho, asta e Kant!>>, <<Asta e Yomiuri , editia de seara>>  sau <<Mama, ce tate are>> cand le arde. Pentru el toate nu sunt nimic mai mult decat simple bucati de hartie.La fel si cu amintirile. Ca sunt importante, ca nu sunt importante, ca nu folosesc la nimic, toate sunt combustibil, fara  nicio diferenta." [pg.172] ; "Sa stii ca viata noastra nu poate fi impartita atat de simplu doar in luminos sau intunecat. Exista si calea de mijloc, exista umbra. O judecata sanatoasa inseamna sa recunosti si sa intelegi treptele de umbra. Iar ca sa ajungi la o judecata sanatoasa, e nevoie de timp si efort." [pg 189].
   In concluzie, romanul este savuros, o adevarata calatorie in tainele noptii. Finalul este putin surprinzator insa, cum am mentionat inainte: totul se termina  cand noaptea se sfarseste.Sper ca v-am trezit interesul  si va doresc lectura placuta! ;)

"Anul iepurelui" - Arto Paasilinna

"Anul iepurelui" este o carte scrisa in 1975 de catre autorul finlandez Arto Paasilinna. Eram curioasa cum scrie un autor finlandez pentru ca niciodata nu mai citisem asa ceva. Nici acum nu stiu sigur  daca mi-a placut extraordinar de mult cartea sau pur si simplu sunt unele secvente pe care nu le-am inteles.
  Nu, "anul iepurelui" nu se refera la zodiacul chinezesc, este literalmente vorba despre un iepure. Vatanen, un jurnalist care s-a saturat  de slujba lui, de sotia lui afurisita si in general de viata in capitala , decide intr-o zi sa fuga de toate aceste lucruri si sa gaseasca latura mai linistita a vietii sale. Astfel, atunci cand masina in care se afla loveste un iepure si acesta fuge in padure, Vatanen face la fel, fiind lasat in mijlocul padurii de soferul nervos care decide sa plece fara el la Helsinki. Vatanen adopa micul animal si il ingrijeste iar acesta se lipseste de binefacatorul lui. Impreuna vor cutreiera Finlanda , fiind mai strans legati de partea de nord - Laponia. Aici jurnalistul va descoperi ca e foarte potrivit pentru orice fel de munca , nu doar jurnalism si va reusi sa se descurece singur in padure taind lemne, frigand carne de ren si chiar scapand de o adevarata amenintare. Pe parcursul calatoriei lui va intalni tot felul de oameni: un batran care e sigur ca a descoperit un secret de stat extrem de important, un betiv pe care il invata sa inoate, soferul impulsiv al unui buldozer care va fi cat pe ce sa moara din propria furie, un veterinar de la un institut important care se va lasa cu greu convins de povestea lui si chiar pe Ministerul Afacerilor Externe.
  Cartea este presarata de umor si descrieri indetaliate ale vietii finlandezilor din nord , astfel cand citeam imi imaginam peisajul inzapezit al Laponiei si luna stralucind desupra brazilor, in timp ce undeva din apropiere flacarile se inaltau la cer . Mi-am imaginat aurorele boreeale si cum taietorii de lemen stateau langa ceaunul in care se pregatea ciorba de peste si mi-am imaginat cum e sa mananci carne de ren cand afara zapada e de cativa metrii . Cea din urma nu a fost o imagine chiar atat de placuta! Pe langa viata oarecum dura pe care o duc acesti oameni, m-a impresionat  politetea lor. Autorul scria la un mom. dat  ca in nord, in apropiere de Uniunea Sovietica [ a fost totusi scrisa in `75] , oamenii sunt foarte politicosi si acestia au un respect deosebit pentru oamenii istoviti veniti de la drum lung. Pe tot parcursul calatoriei,  fiind uimiti de iepurele pe care il poarta cu el peste tot, oamenii nu s-au aratat nicodata rai fata de Vatanen, dimpotriva, l-au invitat la masa si au povestit. Sfarsitul ne mai aduce putin la realitate si ne aminteste ca nu suntem atat de liberi pe cat am vrea [nu e spoiler!] insa nu sariti la sfarsit pentru ca oricum nu ati intelege daca nu ati citit cartea. E important procesul, nu rezultatul .
  Asadar, va doresc o frumoasa calatorie in Finlanda! ;)