Tocmai am terminat de citit aceasta carte si in timp ce Liszt ma poarta pe meleagurile indepartate ale Elvetiei, gandurile imi cutreiera peste lacurile din Finlanda, in bucataria in care Eri si Tsukuru au ramas prinsi in timp, minute in sir, incalciti in propria durere.
Spre deosebire de celelalte romane ale lui Murakami, "Tsukuru Tazaki..." nu are nimic supra- realist, nimic fantezist, contrat modului in care ne-a obisnuit. As putea cu usurinta sa numesc romanul un roman psihologic, poate chiar un buildungsroman, daca stam sa urmarim toate schimbarile prin care a trecut Tsukuru. Inca de cand s-a aflat "la usa mortii, privind in prapastie", pana la cei 36 de ani ai sai, personajul principal a trecut prin schimbari majore, atat fizice, cat si psihice.
Romanul se poate rezuma astfel: cinci prieteni din Nagoya, un oras mic din Japonia, formeaza un grup care traieste in armonie perfecta. Fiind constienti ca astfel de legaturi se creaza extrem de rar, isi dedica intreaga existenta mentinerii echilibrului, chiar daca asta inseamna sa isi infraneze anumite sentimente sau comportamente. In cele din urma grupul se destrama cand, fara nicio avertizare, Tsukuru Tazaki "cel fara de culoare" este dat afara din grup. 16 ani mai tarziu acesta isi aminteste rana adanca ce inca mai salasuia in sufletul sau si inmanat de iubita si sfatuitoarea sa, se hotaraste sa reporneasca pe urmele trecutului in cautarea motivului pentru care a fost gonit din grup.
Bineinteles, rezumatul este prea simplist pentru cat de complexa este povestea in realitate. Daca ati mai citit Murakami, stiti ca niciodata nu urmareste un singur fir narativ. Totusi, spre deosebire de romanele anterioare (cel putin 5 dintre ele, pe care am avut ocazia sa le citesc :D) apar personaje care nu raman cu Tsukuru pana la final. As putea spune ca uneori actiunile sau gandurile personajelor sunt total intamplatoare si ajung de la inot la o poveste stranie petrecuta in muntii Japoniei acum 20 de ani, la muzica lui Liszt si la cat de importante sunt garile cu adevarat. Din fericire, Murakami este un maestru in arta scrisului, reusind sa inter - conecteze toate aceste ganduri si sa le dea stralucire, viata, ca si cand ai adauga ultimele condimente cand gatesti, dandu-i un plus de gust mancarii.
Nu stiu nici acum daca romanul lui Murakami este sau nu unul trist. Subiectul abordat este deceptionant si sunt sigura ca multi cititori vor putea sa se regaseasca in sentimentele lui Tsukuru vis - a -vis de pierderea prietenilor. Totusi, Tsukuru niciodata nu isi pierde cumpatul cu adevarat iar prietenii sai,* Alabastru, Rosu si Neagra (dupa traducerea "minunata" care editorii au simtit ca ar fi necesara) isi gasesc in cele din urma rostul in viata si trec peste evenimentele petrecute acum 16 ani. Peisajele sunt minutios descrise, astfel incat cititorul chiar se simte transpus intr-o gara din Tokyo, pe malul unui lac din Finlanda sau intr-o dupa- amiaza rece de primavara in muntii Japoniei.
La fereastra, perdelele albe de dantela fosneau in bataia vantului, iar mica barca clatinata de valuri se izbea de ponton. In padure, pasarile isi invatau puii sa ciripeasca. Parul lui Eri mirosea a citrice de la sampon. Avea sanii moi si in ei simteai consistenta densa a vietii, ca intr-o recolta bogata. Batranul nabadios ii aratase drumul si scuipase cu putere in iarba. Cainele daduse fericit din coada si sarise in spatele Renault- ului, Zabovind printre amintirile acestea, ii revenise durerea din piept.
Pe parcursul cartii putem observa clar rolul pe care il au fiercare dintre personaje : cei patru prieteni sunt fiecare o alta latura a lui Tsukuru, intalnirea cu ei, faptul ca a stat impreuna cu ei ii dirijeaza viata intr-un anumit fel. Cand el are curajul de a merge in Tokyo, de a face pasul pe care nimeni nu a avut curajul sa il faca, armonia se rupe si incetul cu incetul "piaza rea", numita astfel de Eri, se asterne peste grupul lor.
Haida, colegul lui de facultate si de inot e cel care reuseste sa umple golul lasat de ruptura aceasta. Un personaj misterios, cu un zambet mereu atragator, lasand in urma lui doar discurile lui Liszt de care Tsukuru e atat de legat, acesta il scoate din noroiul in care se cufundase.
Sara - probabil cel mai important personaj din viata lui Tsukuru, este persoana fara de care acesta nu ar fi avut niciodata curajul sa se redescopere si ca caute adevarul. Il ajuta mereu cand are nevoie de el, detasata, calma, echilibrata. In cele din urma, ramane intrebarea cea mare: va fi Sara alaturi de el pana la final?
In cele din urma, consider ca cea mai interesanta din tot romanul este modul in care Tsukuru isi gaseste propria personalitate. Considerand initial ca este un om care se bazeaza doar pe logica, ca este precum un" vas fara continut, parasit de toti din pricina golului sau launtric", acesta descopera ca in realitate este apreciat pentru personalitatea sa radianta, ca el era cel din pricina caruia grupul inca mai ramanea strans. Isi da seama ca in realitate se bazeaza pe intuitie mai mult decat a crezut si comparativ cu inceputul romanului in care facea doar lucruri monotone, iubind rutina, spre final are curajul a-si urma impulsul si a pleca in Finlanda.
In concluzie, romanul este unul foarte complex, cu multe subiecte abordate, multe tematici, de la existenta lui Dumnezeu, a Raiului si a Iadului, a vietii de dupa moarte, pana la legaturile dintre oameni, si depasirea propriei conditii. Exista mult mister, exista crime si probleme neelucidate, dar cel mai important -exista introspectie.
"Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj" e genul de roman care va face cititorii sa se intrebe continuu ce ar fi facut ei daca erau in locul unuia din cei patru prieteni, ce ar face daca ar fi in situatia lui Tsukuru, cum ar rezolva problema si cum se vor comporta cand va veni momentul in care vor trece prin ce a trecut acesta.
_________________________________________________________________________________
* fiecare dintre cei patru aveau cate o culoare in nume:
Kei Akamatsu (Aka = rosu)
Yoshio Omi (Ao, citit O = albastru)
Yuzuki Shirane (shiro = alb)
Eri Kurono (Kuro = negru)
Tsukuru era singurul al carui nume insemna "a face"
