Masca

   Nu imi amintesc momentul in care am inceput sa imi construiesc masca. Am adunat cu grija lacrimile mortii, negura durerii si samanta razbunarii care incepea sa incolteasca in inima mea. Le-am transformat apoi in portelan si am lipit cu grija , bucata cu bucata dupa fiecare blestem, jignire, privire urata aruncata la adresa mea. Cand a fost gata , mi-am asezat-o cu grija pe chip.La inceput, cadea, apoi , a inceput sa ia perfect forma fetei mele iar acum, se confunda cu pielea mea.

   Masca aceasta are cele mai frumoase nuante de alb care stralucesc in lumina difuza radiata de adevar. Cateva picaturi de rosu o inconjoara , ele reprezentand siguranta unui suflet aruncat pe stanci si strivit de valuri. Galbenl stralucitor le ia tuturor vedera pentru cateva secunde, iar ei vad in fata lor o fiinta vesnic veselea.Aceasta masca, e atat de frumoasa, incat toti o admira.Nimeni nu se intreaba de ce a fost constuita, cum, din ce.Nimeni nu incearca sa sparga portelanul acela fin pentru a vedea ce se ascunde in spatele ei.

   Ii sunt recunoscatoare mastii.Gandeste in locul meu, simte in locul meu , are pana si propriul nume.Totusi, nu suport faptul ca ma lasa sa ma inec cu lacrimile mele , pentru ca ele nu pot trece de ea. Nici faptul ca , glasul meu nu poate fi auzit prin bucatile perfecte de pe chipul ei...